Smiley și Gina Pistol au spus oficial „Da” în fața stării civile.
Smiley și Gina Pistol au devenit, oficial, soț și soție. Pe data de 27 mai 2023 cei doi au spus „Da” în fața stării civile, după o relație de aproximativ 6 ani de zile, de unde a rezultat și micuța Josephine. Amândoi trăiesc, fără doar și poate, unul dintre cele mai intense și fericite momente din viață, iar asta se poate vedea și din primele fotografii distribuite de aceștia în mediul online. Dacă până la ziua cea mare nici Smiley, dar nici Gina, nu și-au dorit să ofere prea multe informații cu privire la fericitul eveniment, se pare că așteptarea a meritat din plin, întrucât ținutele celor doi sunt cu totul inedite.
Așadar, proaspăta mireasa a optat ca prima rochie, cea de cununie, să fie una cu iz tradițional, în timp ce mirele nu a mers clasic, pe un costum negru, ci s-a jucat și el atât cu paleta de culori, cât și cu modelul. Acum, zeci de vedete și prietenii apropiați așteaptă să petreacă până în zori la Palatul Snagov, acolo unde cuplul celebru a ales să sărbătorească faptul că și-au unit destinele.
View this post on Instagram
Și, după cum era de așteptat, meniul de la eveniment va fi unul extrem de bogat, dar și de delicios, promit cei care s-au ocupat de organizare. Smiley și Gina Pistol și-au dorit ca în cea mai importantă zi din viața lor să nu le lipsească nimic de pe masă, motiv pentru care au ales să îmbine tradiționalul cu modernismul.
“Va fi un meniu ce va îmbina tradiționalul cu fine diningul. Vor fi patru feluri de mâncare. Meniul va fi complex și elegant. Va îmbina toate gusturile.
Prețul meniului pe care Smiley și Gina Pistol l-au ales este de 100 de euro. Sunt patru feluri de mâncare, plus primirea cu tartine, pișcoturi și prosecco. Aperitivul este complex. La felul următor au ales file de doradă în crustă de ierburi aromatice, cartofi și legume julienne.
Urmează nelipsitele sarmale cu mămăliguță. Apoi, la felul principal cei doi au ales mușchi de vită Wellington și pulpă de rață confiată, cu sparanghel sote și sos tartar.”, au dezvăluit surse care se ocupă de organizarea evenimentului, pentru Fanatik.
Citește și: Ce salariu câștiga Gina Pistol la Chefi la cuțite. Suma exorbitantă la care a renunțat iubita lui Smiley
În urmă cu ceva timp, într-un moment de maximă sinceritate, cei doi le povesteau fanilor când a început, de fapt, să se contureze ideea de familie, pentru ei doi.
„Era o seară normală, noi trei, pregăteam baia fiicei noastre și eram cu mâinile pline de spumă, iar Andrei se juca cu Josephine în dormitor și m-a strigat să vin puțin. Josephine avea o cutiuță în mână. Mă gândeam că… rodea cutia aceea. Nici nu mă gândeam că este o cutie care ascunde un inel. Eu cu mâinile pline de spume, Andrei spunea ceva.
Eu mă uitam și mă întrebam de unde a luat cutia aia, de ce roade la ea? L-am văzut emoționat. N-am auzit începutul, dar i-am văzut emoția pe față. Și varianta lui e bună”, a spus prezentatoarea de la Chefi la cuțite.”, își aduce aminte și Gina Pistol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News