Sofia Vicoveanca, AFECTATĂ de atacurile din Ucraina. Artista a mai trecut prin RĂZBOI: "Retrăiesc totul. Lacrimile celor care acum suferă să știți că sunt împreună cu ale mele"

Data actualizării: | Data publicării:
Sofia Vicoveanca, sursa facebook
Descriere foto: Sofia Vicoveanca, sursa facebook

Sofia Vicoveanca s-a arătat profund afectată de războiul dintre Rusia și Ucraina. 

Sofia Vicoveanca este afectată de atacurile din Ucraina, mai ales că vedeta a trecut prin momente cumplite în perioada anexării Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică, când familia ei s-a luptat cu foametea și seceta. Cu lacrimi în ochi, Sofia Vicoveanca a vorbit despre acea perioadă, dar și de ce se petrece a acum, în Ucraina.

"Când m-a luat mama în brațe și ne-am refugiat, nu am amintiri, nu aveam decât doi ani.

Dar apoi, a venit tatăl din prizonierat de la ruși. Acum retrăiesc toate momentele de amar de jale, cu încărcătura mamei mele. Numai ea știe că toată bruma muncii adunate de-o viață a rămas acolo. A venit, eram mică, m-a luat în brațe, a luat ceva merinde, schimburi, dar nu a uitat să își ia cămașa și basmaua de mireasă. Ce i-o fi spus sufletul ei atunci, nu știu. Pe mine mă încarcă.

Eu trăiesc cumplit și mă mai rog la Dumnezeu să oprească setea și foametea și să întindă teritoriile, să se gândească la amarul oamenilor. Mereu zic așa "Doamne, facă-se Voia Ta", că El hotărăște tot. Este foarte trist și sufletul meu plânge alături de cei care acum trăiesc vremuri pe care le-am trăi și eu și mama mea.", a declarat Sofia Vicoveanca pentru WOWbiz.ro.

Sofia Vicoveanca: "Acum retrăiesc totul"

Sofia Vicoveanca a mărturisit că acum retrăiește clipele groaznice din trecut și se roagă ca oamenii să nu treacă prin ce a trecut ea și familia sa.

"Acum retrăiesc totul. Poate că dacă nu s-ar fi întâmplat din evenimentele acestea urâte care decurg acum, nu aș fi atât de afectată, dar nu am putere să fac nimic. Domnul hotărăște fiecare clipă și mă rog neîncetat, El poate face minuni. Lacrimile celor care acum suferă să știți că sunt împreună cu ale mele. Mă rog pentru liniștea lor, pentru pace, nici nu am putere să mai spun ceva. Dumnezeu să îi ajute să nu trăiască vremuri grele, dar de fapt le trăim.", a mai spus Sofia Vicoveanca pentru sursa citată.

Artista a declarat că nu mai are rude în Ucraina. Sora tatălui său s-a stins din viață, iar de verișorii săi nu mai știe nimic.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel