Sofia Vicoveanca, totul despre traista nelipsită de la costumul popular. Artista a dezvăluit secretul banilor păstrați în ea

Data publicării:
Sofia Vicoveanca, sursa facebook
Descriere foto: Sofia Vicoveanca, sursa facebook

Sofia Vicoveanca a vorbit despre secretul pe care îl poartă mereu în nelipsita traistă.

Sofia Vicoveanca este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară. Pe lângă vocea care a consacrat-o, artista este recunoscută și pentru nelipsita traistă, dar și sirul de mărgele pe care le poartă mereu la gât.

În traistă, Sofia Vicoveanca a mărturisit la un moment dat că acolo are mereu agrafe pentru păr, o oglindă, o casetă cu farduri și o bancnotă de 10 lei. Artista a dezvăluit și care este povestea acelei bacnote.

” Eram undeva cu Rapsozii Botoșanilor, unde sunt angajată,(...) sala era plină, încărcată cu bunătățuri. Am cântat și la final a urcat pe scenă domnul primar cu flori pentru toată lumea. Eu nu am ieșit din scenă, dar prin spate a intrat un bătrânel care a venit lângă mine și mi-a spus ”Dumneata ai cântat cândva la fata mea la nuntă” și-mi lasă ceva în palmă. Am întrebat ce e ”Să-ți cumperi o ciocolată” și a plecat.

În momentul ăla, m-am dus la domnul primar și l-am rugat să-mi dea microfonul și am spus așa ”Oameni buni, uitați-vă, domnul mi-a adus 10 lei să-mi cumpăr o ciocolată.Vă jur. Cred că dumnealui are mai mare nevoie de banii ăștia decât mine, dar vă jur cât voi trăi, acești bani vor rămâne în trăistuța mea. Și dovadă că sunt aici. Am avut nevoie să știți, că se mai întâmplă să rămâi fără pâine în casă, nu mi-am luat, mi-am făcut mămăliguță”, a povestit Sofia Vicoveanca, în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel