Sora Ronei Hartner a făcut câteva confesiuni dureroase din perioada în care actrița avea să afle că se luptă cu un diagnostic devastator.
Rona Hartner a lăsat un gol uriaș în viețile tuturor celor care au cunoscut-o. Artista s-a stins din viață într-un moment extrem de neașteptat pentru toată lumea și a lăsat în urmă multă durere și multe semne de întrebare. Cu toate acestea, sora sa spune că aceasta presimțea ce i se va întâmpla și chiar dacă nu și-a pierdut speranța și credința nicio clipă, ea a luat din timp în calcul variantele posibile în cazul fiicei sale, care avea să rămână fără mamă.
„Rona avea momente în care era furioasă, spunea că e atât de mică, cine o să se ocupe de ea, apoi închidea ochii și spunea „Dumnezeu o să se ocupe de ea”. Ea a simțit probabil de mult asta, pentru că anul trecut în martie se ocupa să facă morminturile frumoase la cimitir pentru neamurile noastre.”, a declarat Rinda, sora Ronei, în cadrul podcastului Altceva cu Adrian Artene.
Când a ajuns la medic pentru a vedea ce are, deja a fost prea târziu pentru actrița care a fost sfătuită de specialist să-și facă testamentul, întrucât nu mai avea foarte multe zile de trăit. Sora acesteia nu și-a pierdut speranța, însă, și a încercat să găsească toate mijloacele posibile care să o ajute pe vedetă să fie, din nou, bine.
„Rona a fost cu fata la notar când doctorii i-au spus să-și facă testamentul, pentru că nu ai are mult. Când doctorul i-a dat diagnosticul și i-a spus ce are, s-a pus în genunchi la patul ei, și s-a pus să plângă. În loc ca el să o consoleze, sora mea îl consola pe doctor. Eu am văzut mesajul, era 4 dimineața la mine, am zis că nu se poate așa ceva și nu voiam să plâng cu ea la telefon, pentru că nu avea nevoie să mă consoleze și pe mine. Mi-a zis că trebuie să-și facă testamentul, i-am zis că există medicamente, să așteptăm testele, nu puteam să-i zic „Da, trebuie să-ți faci testamentul.”, a mai spus ea.
Dacă vestea tragică a fost înțeleasă în anumite proporții de adulți, sora regretatei actrițe povestește cum fiica vedetei nu a vrut sub nicio formă să accepte lucrurile spuse de medici. Ba mai mult, adolescenta a dat vina pe cadrele medicale pentru tot ce i se întâmplă mamei sale.
„S-a dus atunci cu Sumayla şi i-a zis fetiței că trebuie să facă testamentul, ca mama ei e bolnavă, copilul nu prea a înţeles, nu prea… S-a supărat pe doctori, nu a vrut să meargă deloc la spital, a zis că ei sunt de vină şi i-a zis atunci „Eu vreau să rămân, chiar dacă mă laşi pe mâna Rindei sau a lui Reon (n.r. fratele Ronei), vreau să rămân în casa mea” şi asta a lăsat Rona, a lăsat-o pe fată în casa ei. Noi ne ducem să o ajutăm pe ea acolo, mai ales fratele meu, care stă acolo, permanent, acum şi cu mama”, a mai povestit Rinda Hartner la „Altceva cu Adrian Artene”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News