Denisa Filcea a vorbit despre planurile de viitor pe care le are.
Denisa Filcea și Flick trăiesc de ceva timp o poveste de dragoste desprinsă ca cele din filme, iar asta pot vedea și fanii de fiecare dată prin intermediul videoclipurilor, postărilor făcute de cei doi în mediul online. Aceștia sunt și fericiții părinți ai unei fetițe minunate, care, însă, nu o împiedică pe mămica celebră să se întoarcă la școală. Astfel, chiar dacă are câteva afaceri deschise deja, Denisa spune că este și proaspătă studentă la Harvard. Veștile nu se termină aici, întrucât aceasta dezvăluie că în luna iunie va merge alături de familia sa la Oxford, acolo unde va începe o altă serie de cursuri.
„Acum studiez la Harvard, m-am înscris la un curs, sunt dornică să știu lucruri, să stăpânesc ceea ce fac, așa că am mers direct la Harvard, studiez strategii de digital marketing. Trebuie să aplici, să spui ce ai studiat înainte, ce ai lucrat, iar ei îți spun dacă ești acceptat sau nu. Cred că la mine a contat faptul că am studiat facultatea de matematică, pentru că este singura facultate și matematica e singura materie care ajută la dezvoltarea intelectului.”, a declarat Denisa Filcea în cadrul emisiunii Exclusiv VIP, de pe Prima TV.
Nu este prea ușor să fii acceptat aici, spune Denisa Filcea, care dezvăluie care a fost secretul reușitei sale, dar vorbește și despre domeniile pe care le va studia acolo.
„Am stat cu sufletul la gură până am primit rezultatul. Este online, e o perioadă determinată, durează undeva de 3 luni prima parte. Studiez 3 domenii diferite ca să primesc un certificat mare de studii la ei, dar primesc un certificat separat și pentru fiecare etapă pe care o studiez. Dacă temele sunt corecte, examenele sunt trecute cu succes, primesc certificatul de absolvire prin poștă.”, a continuat aceasta.
Denisa s-a hotărât să studieze în acest domeniu, după ce s-a întâlnit cu neprofesionalismul anumitor branduri care au contactat-o pentru campanii realizate în mediul online. Fără pic de menajament, soția lui Flick spune că foarte multe persoane nu au habar despre lucrurile pe care le vând și le livrează clienților.
„Am vrut să studiez marketingul online, pentru că nu sunt foarte multe firme care știu să facă multe lucruri. Eu fac colaborări pe partea de online și am impresia că oamenii cu care colaborez nu au de foarte multe ori habar. Eu sunt o persoană destul de perfecționistă, iar când fac un lucru, îl fac la cel mai înalt nivel. De multe ori, sunt pusă în fața unei campanii în care pun multe întrebări și nimeni nu știe nimic. Atunci am zis că cel mai bine fac asta în cel mai bun mod.
Eu și acum ofer consultanță brandurilor. Am fost acceptată și la Oxford, pe tema branding și marketing, și în iunie cu ajutorul soțului meu vom merge la Oxford, pentru că e curs fizic.”, a mai spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News