Soția lui Justin Bieber, internată de URGENȚĂ: Am avut un cheag de sânge la nivelul creierului

Data publicării:
Sursa foto: Hailey Bieber, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Hailey Bieber, Instagram

Hailey Bieber a vorbit despre problemele de sănătate prin care a trecut.

Hailey Bieber a fost spitalizată de urgență, din cauza unei afecțiuni cerebrale, despre care medicii cred că ar putea fi legată de COVID-19.

Modelul, în vârstă de 25 de ani, a fost internată în urmă cu câteva zile, după ce a suferit o "urgență medicală" care i-ar fi afectat modul în care se mișca. Simptomele ei ar fi mai degrabă tipice unei persoane în vârstă, nu ale unei profesioniste de pe podium, în vârstă de 20 de ani.

"Joi dimineață, stăteam la micul dejun cu soțul meu, când am început să am simptome asemănătoare unui accident vascular cerebral și am fost dusă la spital. Doctorii au constatat că suferisem un cheag de sânge foarte mic la nivelul creierului, ceea ce a cauzat o mică lipsă de oxigen, dar corpul meu a trecut de unul singur peste asta și mi-am revenit complet în câteva ore.", a scris ea pe rețelele de socializare, potrivit today.com

Ce spun medicii

Medicii au efectuat mai multe teste pentru a vedea dacă nu cumva este vorba despre coronavirus, deoarece soțul ei, Justin Bieber, a fost diagnosticat cu COVID-19, în urmă cu câteva săptămâni, ceea ce l-a determinat să anuleze un spectacol în Las Vegas. De atunci, el și-a revenit. Surse susțin faptul că în cazul partenerei lui, medicii caută în continuare cauza principală a problemelor.

"Deși acesta a fost cu siguranță unul dintre cele mai înfricoșătoare momente prin care am trecut vreodată, acum sunt acasă și mă simt bine, și sunt atât de recunoscătoare tuturor doctorilor și asistentelor extraordinare care au avut grijă de mine. Mulțumesc tuturor celor care mi-au întins mâna cu urări de bine și îngrijorare", a mai scris ea.

Cei doi formează un cuplu din 2015 și au hotărât să se căsătorească în septembrie 2018. Într-un interviu, Justin Bieber chiar a mărturisit faptul că și-ar dori să devină tată alături de soția lui și ar fi chiar dispus să își lase cariera pe locul doi, pentru asta. 

Hailey Bieber i-a fost alături starului pop în toate clipele grele și nu l-a părăsit nici măcar în momentele în care acesta a avut probleme cu drogurile.

 

 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel