Soțul Ioanei Ginghină, victima hate-ului în online: „Îi scrie lumea că nu e frumos, că a avut noroc că m-a găsit pe mine. Eram șocată”

Data publicării:

Ioana Ginghină a dezvăluit adevăratul motiv pentru care nu se afișează prea des în mediul online alături de soțul ei.

Ioana Ginghină s-a întors recent dintr-o vacanță de vis, acolo unde a ales să-și petreacă luna de miere alături de soțul ei, Cristi Pitulice. Cei doi au fost însoțiți și de fiica actriței, care, însă, a ajuns la vârsta la care să-și dorește extrem de multă intimitate și pleacă cu mama sa doar cu niște condiții prestabilite de acasă. Actrița spune însă că nu i se par deplasate cererile adolescentei și încearcă cât mai mult să-i respecte intimitatea și spațiul personal.

„Ruxandra a avut camera ei și a avut un program al ei, la plaje, ieșiri, voia să stea în cameră. De asta luăm undeva unde ea să aibă și plajă, piscină, astfel încât dacă vrea să rămână în incintă, să rămână. Eu nu am emoții, se întâmplă de vreo 2-3 ani, de când nu mai stă cu noi, dacă se poate alt etaj, în altă cameră și atunci respectăm chestia asta. Dacă nu am respecta-o, poate nu va mai veni. Mi-a zis că asta e ultima vacanță de iarnă în care vine cu noi, i-a fost greu să se despartă de prieteni, vara a zis că vine. Nu am nicio poză cu ea sau cu Cristi.”, a dezvăluit Ioana Ginghină în cadrul emisiunii La Măruță, de pe Pro TV. 

VEZI și: Câți bani primește lunar Ruxandra Papadopol, fiica Ioanei Ginghină: „Aproape în fiecare zi mănâncă în oraș”

Soțul Ionei Ginghină, victima hate-ului în mediul online

Ioana Ginghină a ajuns pentru a treia oară în fața altarului în luna septembrie a anului 2023, iar actrița este extrem de împlinită și fericită cu alegerea pe care a luat-o de această dată. Aceasta a reușit să găsească echilibrul pe planul personal și pare că radiază de fericire. Se pare însă că fanii săi nu sunt de aceeași părere și consideră că actrița nu a luat deloc decizia cea mai bună. Astfel, extrem de multe voci îi spun acesteia că actualul soț nu se pretează deloc pentru statutul și imaginea sa. 

„Cristi mi-a zis „Te rog să nu mă mai pui pe Instagram.” Deci de câte ori îl pun, e ceva rău, are un val de hate de groază, îi scrie lumea lui de toate, dar și femei. „Urâtule, de toate”. Lumea zice „vai dar te duci singură? De ce nu pui poze?” Nu pe feed, pun pe story, acolo dispare repede și lumea îl caută și îi dă bullying la greu, că nu e frumos, că a avut noroc că m-a găsit pe mine, că astfel e vai de capul lui. Eram șocată că sunt și femei. I-a scris o doamnă că dacă nu eram eu nu ajungea în Thailanda, dar el are agenție de turism.”, a continuat actrița.

VEZI și: Relația dintre Ioana Ginghină și fiica ei s-a deteriorat, imediat după divorțul de Alexandru Papadopol: „Limitele și regulile sunt esențiale, indiferent de situația familială”

Actrița primește poze indecente de la fani

Mai mult, chiar dacă este o femeie măritată, Ioana Ginghină spune că mesajele din partea admiratorilor săi nu s-au oprit. Ba chiar aceasta primește adesea și fotografii indecente, prin care bărbații vor să-i capteze atenția. 

„Mi-a zis Cristi „Nu mă mai pune, lasă-mă așa”. El tot apare la alte televiziuni (n.r. cu domeniul său), acolo nu-și ia hate, la mine, la monden, își ia hate. Mie îmi scriu bărbații că n-am făcut alegerea bună. Ei ce cred că o să le zic? Și îmi trimit poze, selfi-uri. Câteodată logica mea nu înțelege. Primesc și poze indecente.”, a continuat ea.

Citește și: Ioana Ginghină dezvăluie dieta prin care reușește să arate ireproșabil la 46 de ani: „Când am voie, mănânc dulciuri”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel