Speak a făcut dezvăluiri neștiute din fosta relație. Artistul a trecut prin momente neplăcute.
Recent, Speak și-a lansat propriul podcast. Artistul l-a avut invitat pe Florin Ristei care a vorbit despre iubita sa, Noemi. Odată cu această discuție, Speak și-a adus aminte de un moment neplăcut cu fosta sa iubită, care avea legătură cu tot felul de energii ciudate.
”Legăturile dintre oameni se bazează pe vibrații, fix pe energie. Mi-am dat seama când m-am mutat cu cineva, mă rog… eram cu cineva. Nu mai contează, că nu vreau să-i mai dau numele. M-am mutat la ea și nu puteam să dorm. Apartamentul nu avea lumină deloc.
Era totul amenajat pe dark. Era închis, mic, n-aveai lumină. Avea foarte multe măști în casă. Eu nu puteam să dorm. La un moment dat, într-o noapte, m-am trezit și am văzut un cap de ceva”, a povestit Speak.
Speak: ”Am fugit și m-am dus acasă la mine”
După momentele prin care a trecut, Speak a chemat acasă la fosta iubită pe cineva specializat în energii, care i-a spus că în casa respectivă erau multe energii negative. Din momentul acela, artistul a decis să se mute înapoi în apartamentul lui.
”Am chemat un băiat din ăsta cu energii: «Băi, zi-mi dacă e ceva. Vreo entitate, vreo…». A fost ceva îngrozitor. Și mi-a zis: «Da, sunt energii negative aici din cauza măștilor». Măștile alea aveau niște pene, blană. Am fugit și m-am dus acasă la mine.
Nu înțeleg… la ea în casă ne certam încontinuu, iar la mine nu. Când ne-am mutat, ea a venit cu un popă și mi-a făcut… Adu făină, ulei. Du-te ia preotul de la biserică. (…) Mi-a scris pe perete INRI nu știu ce dată… martie nu știu cât. Nici acum nu se duce”, a mai povestit Speak în podcastul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News