Presa din Marea Britanie o descrie pe Andreea Drăgoi drept "următoarea Olivia Dunne". Sportiva a cucerit inimile englezilor.
Andreea Drăgoi, înotătoarea de origine română, care a cucerit inimile englezilor, a făcut deja furori la Universitatea de Stat San Jose din California.
Jurnaliștii de la The Sun îi prevăd româncei un viitor strălucit, și spuncă tânăra este pregătită pentru o ascensiune precum cea a superstarului gimnasticii universitare Olivia Dunne.
Vedeta LSU, Olivia Dunne, și-a transformat numărul uriaș de urmăritori de pe rețelele de socializare în câștiguri de 2 milioane de dolari pe an.
Andreea Drăgoi are 20 de ani s-a născut la București și a concurat la Campionatele Mondiale și Europene de juniori.
Înotătoarea îmbină sportul cu frumusețea, în timp ce încearcă să își construiască un nume.
Tânăra a urmat cursurile Școlii Internaționale din București înainte de a se muta în California.
Potrivit SJSU, Drăgoi a crescut 20 de centimetri între primul și al doilea an de facultate.
În acest sezon, ea a înregistrat recorduri personale în trei probe - 100 muscă, 200 muscă și 500 liber.
Andreea studiază kinesiologie, management sportiv și psihologie, în cadrul unui colegiu de prestigiu din California.
De asemenea, Andreea participă și la concursuri de frumusețe și a fost câștigătoarea ediției din acest an a concursurilor Miss Ambasador și Miss California US Nation.
Tânăra de 20 de ani are până în prezent doar 40.000 de urmăritori pe Instagram.
Invitată în cadrul podcastului SwimSwam, sportiva a declarat: "Am început să fac modeling în 2019, în timpul verii, chiar înainte de a mă muta în cealaltă parte a lumii pentru a studia în Statele Unite.
"M-am dus la o agenție și am făcut un curs de modeling cu ei timp de o lună. M-au învățat tot ce știu.
"După aceea am continuat să fac ședințe foto și să merg la emisiuni TV și să defilez pe podiumurile de modeling.
"Am început să înot la vârsta de șase ani. Înotul este cea mai mare parte a vieții mele.
"A fost acolo în fiecare zi pentru mine și a fost evadarea mea din realitate. Mă ajută să mă concentrez și să mă dezvolt ca persoană."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News