Știrea zilei e despre Carmen Brumă. NIMENI din presă n-a scris despre asta! Cu lacrimi în ochi, a făcut marele anunț: E o nouă etapă în viața mea

Data actualizării: | Data publicării:
Agerpres
Descriere foto: Agerpres

Știrea zilei este despre Carmen Brumă.

Ne bucurăm tare mult să dăm această informație, mai ales că am văzut că presa nu prea a fost interesată de subiect. A fost tăcere totală pe marginea știrii. De fapt, n-a existat.

 

5. -imagine fara descriere- (carmen-bruma--_62965500.jpg)

 

Carmen Brumă este masterandă în nutriție la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București. Este un lucru excepțional, mai ales că nu a făcut vreo facultate din cadrul Medicinei.

 

Și într-o eră în care oricine crede că este nutriționist, iată că unii chiar învață și primesc pe merit un asemenea titlu. După un curs plătit, orice, fără prea mult efort, chiar dacă are, de exemplu, doar șapte clase, poate să-și câștige titulatura de „nutriționist”. Primesc o diplomă, iar mulți români, din păcate, își lasă sănătatea în mâinile lor.

 

A intrat - la buget - în primii 15!

 

Dar iată că Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București face lucruri extrem de serioase. Iar Carmen Brumă a reușit ce poate credea că este imposibil. A intrat - la buget - în primii 15! Nutriția este un domeniu foarte complicat. Nu oricine poate fi nutriționist, deși mulți se recomandă așa. Nutriția joacă un rol crucial în prevenirea și gestionarea multor boli cronice, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare și obezitatea. Cursurile te echipează cu cunoștințele necesare pentru a ajuta oamenii să își îmbunătățească sănătatea și să gestioneze aceste condiții. Fiecare individ are nevoi nutriționale diferite în funcție de vârstă, sex, stil de viață, sănătate și alte variabile. Cursurile de nutriție te învață cum să personalizezi recomandările pentru diferite persoane, evitând abordările generalizate care nu sunt adecvate pentru toți.

2. Sursă foto... (carmen-bruma--reteta-de-prajitura-cu-caise--fara-zahar-si-fara-gluten--te-lingi-pe-degete-de-buna-ce-e_14587900.jpg)

 

Carmen Brumă a vorbit despre acest subiect

 

„Încă îmi tremură mâna pe telefon. S-au afișat rezultate. De astăzi sunt masterandă în nutriție la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București. Am dat examen și am fost admisă la fără taxă. Am intrat pe locurile fără taxă. Sunt extrem de fericită. A fost un examen greu. A fost concurență mare, au fost aproape trei pe loc.

 

4. Sursa foto... (carmen-burma-reteta-crispy_77959800.jpg)

 

 

Mulți dintre cei care au dat au fost absolvenți ai Facultății de Medicină și Farmacie. Eu nu am terminat Medicină și Farmacie. Am învățat foarte mult pentru acest examen. Am avut mari emoții. Mi-am dorit foarte mult să intru. Am reușit. Îmi tremură vocea. Este o nouă etapă în viața mea. O să fiu din nou studentă. Sunt extrem de fericită. A fost o perioadă grea pentru mine. A fost complicat. Mi-a fost foarte greu. În ultima lună chiar am învățat zi lumină”, a zis Carmen Brumă.

 

„Faptul că am intrat la buget este incredibil. Nu vă dați seama cât de fericită sunt! Ar fi fost o mega reușită să intru și la cu taxă. Faptul că am intrat la buget - lucru pe care nici nu-l speram - este wow! Am intrat în primii 15 din 91. Vă dați seama?! Iertați-mă că mă tot laud, dar sincer m-am implicat foarte tare în chestia aceasta și am muncit mult. Am avut mari emoții și o s-o mai țin așa câteva zile. Yey!”, a mai spus Carmen Brumă.

 

„M-am eliberat puțin de tensiune pentru că se acumulase foarte multă. Au fost foarte multe emoții. Dar ce mi se pare mie important să luați din experiența mea este că îmbătrânești atunci când nu mai ai planuri, când nu mai visezi și când nu îți mai dorești lucruri. Așa că... visați, faceți-vă planuri și munciți pentru ele! O să vedeți că reușitele acestea constante te alimentează. Îți dau energie și chef de viață”, a mai spus Carmen Brumă cu lacrimi în ochi.

 

 

3. Sursa foto... (carmen-bruma_51211400.jpg)

 

Facultatea de Farmacie a organizat admiterea la programul de studii universitare de master „Nutriție și Siguranță Alimentară”. Programul de studii universitare de master este acreditat ARACIS în sistem Bologna astfel: 4 semestre (2 ani), 120 de credite, învățământ cu frecvență. Adresabilitate: Acest master se adresează tuturor absolvenţilor cu diplomă de licenţă (conform art. 23 (4) din H.G. nr. 404/2006).

 

Scopul acestui program este formarea continuă atât a nutriționiștilor și dieteticienilor, cât și a altor absolvenți din domeniul sănătății sau din alte domenii.

 

Plecând de la faptul că „Studiile universitare de master asigură fie aprofundarea în domeniul studiilor de licenţă sau într-un domeniu apropiat, fie obţinerea de competenţe complementare în alte domenii, precum și dezvoltarea capacităţilor de cercetare ştiinţifică“ (art. 3 (2) din H.G. nr. 404/2006) suntem deschiși către toți absolvenții cu diploma de licență care sunt interesați în acest sens.

 

Descrierea programului de master:

 

Programul de studiu masteral interdisciplinar „Nutriţie şi siguranţă alimentară” (NSA) își propune drept principal obiectiv perfecționarea specialiştilor necesari într-o varietate de compartimente din sectorul ocrotirii sănătăţii, al profilaxiei problemelor nutriționale tot mai frecvente în ultimele decenii.

 

Programul de studii masterale în ciclul II Bologna își propune, de asemenea, o aprofundare în domeniul studiilor de licenţă și o continuare a formării universitare în ciclul II Bologna.

 

Informațiile legate de nutriție și stiința alimentului sunt extrem de dinamice, activitatea de cercetare în domeniu este intensă, ceea ce generează necesitatea ca toți specialiștii să aibă acces și să se perfecționeze în mod continuu.

 

Ȋn prezent, problemele nutriționale dobândesc valențe noi, iar cunoașterea și abordarea lor integrativă reprezintă un capital prețios în corectarea problemelor de sănătate, nu doar ponderale.

 

Planul de învăţământ propus are elemente comune cu cele ale programelor de studiu similare din ţară şi străinătate, cuprinzând atât noțiuni generale, cât și specifice: de la elemente de gastrotehnie, la noțiuni de nutriție a sportivului. Disciplinele studiate, teoretic şi practic, în cadrul acestui program de studiu sunt compatibile cu cele oferite pe plan european în acest domeniu.

 

Absolvenţii programului de studii universitare de master „Nutriţie şi Siguranţă Alimentară”, prin pregătire interdisciplinară, îşi vor putea desfăşura activitatea în diferite domenii, de la cercetare, la educație pentru sănătate sau activitate profilactică în comunitate.

 

Oportunităţi profesionale

 

Calificarea de consultant în nutriţie propusă prin acest master are o arie instituţională de aplicare extinsă și este acoperită de un COR de consultant nutriționist (COR 226504), astfel absolvenții vor putea profesa în:

 

• Servicii de consultanţă în unităţi de stat sau private cu caracter profilactic, baze de recuperare şi tratament;

 

• Instituţii de ocrotire şi asistenţă socială, precum şi unităţi de învăţământ, care desfășoară activităţi de educaţie şi cercetare;

 

• Servicii de consultanţă şi activităţi de management al siguranţei alimentare în unităţile de alimentaţie publică;

 

• Agenţii guvernamentale sau non-guvernamentale;

 

• Forme de organizare individuale care oferă consultanță pentru managementul nutrițional al omului sănătos.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Anca Murgoci | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel