"Știu că mă iubește". Reacția Biancăi Drăgușanu, după declarația lui Cătălin Botezatu: Nu există persoană publică să îl egaleze

Data publicării:
Sursa foto: Cătălin Botezatu, Bianca Drăgușanu, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Cătălin Botezatu, Bianca Drăgușanu, Instagram

După ce Cătălin Botezatu i-a declarat Biancăi Drăgușanu faptul că o iubește, răspunsul acesteia nu a întârziat să apară.

Zilele trecute, Cătălin Botezatu i-a făcut mai multe declarații Biancăi Drăgușanu și a evidențiat faptul că, încă, cei doi au o relație foarte apropiată. Blondina nici n-a stat pe gânduri și i-a dat imediat replica creatorului de modă.

"I le întorc înzecit! Cătălin, în ochii mei, este la fel, neschimbat, același bărbat fermecător, deștept, frumos. El știe. Ne-am și întâlnit recent, ne-am văzut într-un club. Mie una mi se pare normal să avem relația asta și cred că și lui la fel. E clar că avem un respect și niște sentimente frumoase unul față de celălalt și cred că asta fac oamenii inteligenți. Știu că mă iubește, că mereu face asta, îmi ia apărarea în fața haterilor. Este un om pe care eu o să îl am la suflet toată viața mea, pe care o să îl iubesc, care o să fie important pentru mine.", a mărturisit Bianca Drăgușanu, pentru WOWbiz.ro.

"Mereu am ținut cont de sfaturile lui"

Bianca Drăgușanu a mai mărturisit faptul că întotdeauna a ținut cont de sfaturile stilistice, pe care le oferă Cătălin Botezatu, iar acest lucru a contribuit în evoluția ei. Vedeta a făcut chiar un top al bărbaților din țară, unde pe designer l-a clasat pe primele locuri.

"Mereu mă ghidez după ce spune el în materie de modă. Eu mereu am ținut cont de sfaturile lui și evoluția mea se vede. Este un om foarte atent la detalii, pentru că detaliile fac diferența. Mereu îl voi vedea un om valoros. Dacă ar fi să fac top 10 bărbați din țara asta, el ar fi pe primul loc. Omul este super tare, se îmbracă super bine, vorbește frumos, corect gramatical, este genul de om de la care ai mereu ce învăța. Este top of the top. Nu există nimeni ca persoană publică în momentul de față să îl egaleze pe Cătălin, ca bărbat, ca orice vrei.", a declarat Bianca Drăgușanu.

Ce a spus Cătălin Botezatu despre Bianca Drăgușanu

"Bianca e creația mea și ea știe asta și spune asta. Și eu sunt mândru, chiar dacă o să îmi iau hate. Bianca a pornit de jos, a fost, atunci când am cunoscut-o eu, o femeie frumoasă, care, normal, a evoluat, cum este și firesc.

Am văzut tot felul de femei în România care evoluează și asta nu e rău sau am văzut tot felul de fete, care dintr-un aspect neplăcut au evoluat în femei frumoase și iar nu este rău, dar pe ele nu le mai comentează nimeni. Pe Bianca în schimb, toată lumea o comentează, nu înțeleg de ce, că vezi doamne și-a scos coastele și așa mai departe. Nu, nene! Are talia mică pentru că face sport, pentru că se îngrijește și pentru că a investit în ea. Că și-a pus niște silicoane și niște buze, că ți-ai luat pantofi noi, toată lumea are.", a declarat Cătălin Botezatu, pentru sursa citată.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel