Dana Roba a dezvăluit cât este de costisitoare operația pe care este nevoită să o facă, după ce a fost desfigurată de fostul ei soț.
Dana Roba este într-un amplu proces de recuperare, după ce make-up artista a fost lovită cu brutalitate de fostul ei soț si tatăl fetițelor sale. Aceasta a fost nevoită să facă mai multe intervenții până acum, însă cea mai costisitoare dintre toate este cea finală, cea de reconstrucție a craniului. Dacă aceasta a fost înștiințată inițial că valoarea s-ar putea ridica doar până la 10.000 de euro, o sumă oricum suficient de uriașă, mai apoi, Dana Roba a fost înștiințată de faptul că întreaga operație o poate costa de 5 ori mai mult față de câte se anticipase inițial.
“Costă foarte mult, nu m-am așteptat să coste chiar atât. Chiar atât nu m-am așteptat, mai ales că doctorul de la Timișoara a zis că ar trebui să fie undeva la 10.000 maxim, depinde ce îmi pune. Când am ajuns la București și am auzit că o să fie până în 50.000 era să mi se facă rău.
Plus că va trebui să mă tund cheală, în orice țară din lumea asta mă tunde cheală din nou, ceea ce pentru mine este groaznic”, a mărturisit Dana Roba, pentru WOWbiz.ro.
Partea bună este că Dana Roba are parte de ajutor din partea medicului care se va ocupa de operația make-up artistei. Aceasta spune că nu va fi nevoită să achite decât cele două plăci de titan, care nu provin din țara noastră, ci din Germania. Mai mult, aceasta spune că dacă ar fi decis să efectueze operația în străinătate, costurile ar fi fost cu atât mai ridicate.
“Placa de titan este cea care costă până în 50.000 de euro, aia pe care o faci în Germania sau în Japonia. El (n.r medicul) nu îmi ia bani pe operație, o să încaseze doar Germania pe placa de titan.
De exemplu, dacă aș face operația asta în Germania, costă undeva la 150.000 de euro. Medicul îmi ia bani doar pe placa de titan, bani care trebuie plătiți Germaniei.
Vorbim de două plăci de titan care vor fi montate una în partea stângă și una în față. Vorbim de două plăci de titan care vor fi realizate în Germania, dintr-un material ca și osul, ele vor fi făcute special pentru mine”, a dezvăluit ea.
Daniel Balaciu, cel care îi putea provoca sfârșitul Danei Roba, se află acum în închisoare, acolo unde va fi nevoit să răspundă în fața instanței pentru gestul necugetat la care a recurs. Chiar dacă mama copiilor săi a fost pe punctul de a-și pierde viața, Dana Roba spune că acesta nu a avut pic de remușcare, în momentul în care a văzut-o la Tribunal.
“Mi-a fost foarte milă de el când l-am văzut cu cătușe la mâini, dar lui nu i-a fost milă de mine când m-a văzut cu fruntea crăpată. Eu cred că în dimineața aceasta a fost transportat deja la pușcărie. Atunci când ne-am văzut, nu a avut nicio remușcare, se uita sadic la mine. Se uita ca un demon, nu i-a părut rău deloc, din păcate. Mă așteptam să îi pară rău, jur. Să plângă, să spună că îi pare rău, să își recunoască greșeala, că nu meritam. Dar el se gândește că eu sunt acum cu Beni”, a adăugat makeup artista în trecut, conform Fanatik.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News