Decizia Consiliului de Administrație al TVR ca România să nu participe la Eurovisionul din acest an a provocat o dezamăgire profundă pentru unul dintre artiștii care visa să urce pe scena competiției europene. Mihai Trăistariu, cunoscut pentru prestația sa memorabilă din 2006 când piesa „Tornerò” a obținut locul 4 în finală, se pregătea să reprezinte din nou țara. Artistul avea piesa primită din Finlanda deja pregătită, însă planurile lui au fost date peste cap.
În urmă cu câteva zile, Consiliul de Administrație al TVR a decis ca țara noastră să nu participe în acest an la Eurovision din cauza „constrângerilor financiare şi a dorinţei de a reprezenta România la un nivel performant”.
Unul dintre artiștii care își dorea să urce pe scenă pentru a ne reprezenta țara este Mihai Trăistariu. Artistul avea piesa primită de la niște producători din Finlanda. A lucrat la ea mai bine de 3 luni și a sperat, deși se zvonea încă de anul trecut că țara noastră nu va participa la Eurovision 2024, să meargă în concurs și chiar să ocupe primele locuri, așa cum a făcut-o și în anul 2006 când piesa Tornerò a ocupat locul 4 în finală.
Mihai Trăistariu este dezamăgit de faptul că nu ne va mai reprezenta țara în marea competiție europeană și, mai mult, de anul viitor nici nu mai speră să participe pentru România. Cu piesa pe care o are deja va merge și se va înscrie pentru altă țară.
„A avut loc o ședință la TVR și Eurovisionul nu se mai ține anul acesta. E mare păcat. Sunt dezamăgit. Eu sunt și fan Eurovision, dar nu doar asta. Aveam și o piesă din Finlanda pentru Eurovision. Era super. Am așteptat decizia TVR-ului. Nu mai vreau să comentez, dar sunt extrem de dezamăgit că nu pot să îmi reprezint țara la Eurovision. Nu pot concura la Eurovision, dar concurează țări mai mici. Moldova poate și noi nu putem. Cică nu sunt bani. Astea sunt vrăjeli. E un an electoral și au nevoie de bani să-și facă campaniile lor și atunci ne fură pe noi, aici, la Eurovision ca să-și plătească campaniile, probabil, dar asta este, mergem mai departe”, ne-a măturisit Mihai Trăistariu.
Spectacola: Știu că tu aveai deja piesa primită din Finlanda, ce ne poți spune despre ea și care e mesajul?
Mihai Trăistariu: Am piesa de la niște producători din Finlanda, este superbă. Nu mai pot să o promovez, din păcate, pentru că producătorii sunt și ei supărați. Am lucrat 3 luni la ea, am modificat-o, am transformat-o. A fost multă muncă la ea, de aceea suntem supărați și dezamăgiți, mai ales că TVR-ul trebuia să ne anunțe de la 1 octombrie. Pe 1 octombrie încep preselecțiile în toate țările și atunci trebuiau să știe. Nu știau în octombrie că nu vor ține? Trebuia să anunțe, că avem atâtea țări. Sunt vreo 15 țări din 43 care participă la Eurovision unde se permit artiști sau compozitori străini. Puteam să mă înscriu în Suedia, în Danemarca, San Marino sau în alte țări, dar am tot așteptat crezând că România face. Acum ne-au anunțat, dar nu mai există țări disponibile. Toate și-au făcut preselecțiile și la revedere, deci m-au și blocat. Nu mai vreau să aud, sunt atât de dezamăgit.
Avem piesa pentru anul viitor, de aceea nu prea pot să dau detalii pentru că probabil o păstrăm în sertar. Nu are voie să fie promovată nicăieri. Trebuie să fie piesă nouă și atunci o să o ținem de o parte și o să o înscriem la anul, în altă țară. Nu mai mizez pe România, că își bat joc de la an la an.
Spectacola: De-a lungul timpului știu că ai mai primit piese, dar nu ai vrut să participi cu ele la Eurovision. Ce face piesa asta atât de specială?
Mihai Trăistariu: În fiecare an primesc melodii. Din 2006 mă anunț pe grupurile Eurovision că vreau să particip și atunci imediat încep să primesc melodii, mai mult din afară, din România foarte rar primesc. Ai noștri se bat pe Eurovision. La noi este văzut foarte prost, e promovat foarte prost și vedetele fug de Eurovision. Și fanii Eurovision sunt destul de agresivi, îi bombardează pe toate căile și atunci vedetele nu riscă să-și șifoneze imaginea.
Cât despre piesă, ea trebuie să fie inedită. Nu mai sunt tipare, acum 10 ani vorbeam de un tipar. Toate erau orientale sau turcești. Acum nu mai este așa. Trebuie să vii cu ceva unicat și poți să iei ochii prin piesă sau show. Finlanda a venit anul trecut cu un tip care dădea din coate ca o gâscă. Era îmbrăcat în verde, cu niște cotiere și a luat locul 2. Eu am râs de piesă, dar eram sigur că o va fi în top. În sondaje era pe primele 3 locuri și a ieșit pe 2. Piesa a rupt la voturi pentru că făcea un fel de spectacol, așa caraghios cum era băiatul ăla, dar asta înseamnă Eurovisionul. E un spectacol. Piesa o face specială în primul rând mesajul.
Spectacola: Având în vedere că ești un artist cu experiență și în 2006 piesa „Tornerò” s-a clasat pe locul 4, crezi că vei reuși cu noua piesa să ajungi la fel de departe?
Mihai Trăistariu: Acesta este și țelul meu, să-mi depășesc propriul record. Tornerò a adus cel mai mare punctaj al României din istoria țării, 172 de puncte. Asta vreau eu să depășesc sau de la locul patru în sus, locul trei, doi sau unu. Ideal ar fi să câștig și asta îmi și doresc. Problema este că nu mai pot să mă compar cu România și cu rezultatele românești. După părerea mea personală nu se va mai ține Eurovisionul în România vreodată.
România s-a retras anul acesta și retrasă va rămâne. E părerea mea personală. Deci nici nu mă mai gândesc vreodată că o să reprezint țara mea la Eurovision. O să mă gândesc în ce țară să mă duc pentru a putea intra din nou la Eurovision. Despre noua piesă nu pot să vorbesc. O să văd pentru ce țară o să mă înscriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News