Superstiții de campioană. Ce nu face niciodată în ziua concursului cea mai bună gimnastă din România

Data publicării:

Sportiva Ana Maria Bărbosu nu vorbește cu nimeni înaintea competițiilor, iar după concurs primii pe care îi sună sunt părinții. Din superstiție, sportiva își aranjează costumul cu o zi înainte de întrecere.

Ana Maria Bărbosu, cea mai bună gimnastă din România în 2022, are superstiții pe care le respectă înaintea oricărei competiții la care participă.

 „În primul rând, toată ziua respectivă  dacă aș avea concursul pe la prânz, singura dată când pun mâna pe telefon, este să opresc alarma și atât. Îmi pregătesc echipamentul de o zi înainte, să știu că e bine pus acolo, cu tot cu costum, parfum, fixativ, treningul de concurs” – Ana Maria Bărbosu, componentă a lotului național de senioare de gimnastică artistică al României. 

Înaintea marilor competiții, Ana nu vorbește cu nimeni! „Îmi place să fiu eu singură, să mă concentrez, să îmi adun gândurile” – Ana Maria Bărbosu, componentă a lotului național de senioare de gimnastică artistică al României.

 

În clasamentul Federației Române de Gimnastică, Ana Maria Bărbosu este sportiva anului 2022

 

2023, an de foc pentru gimnaste

Ana face gimnastică de la 6 ani, iar 2022 a fost primul an de seniorat pentru ea. 

„Se poate mult mai bine, am tot timpul în față, sper să fiu sănătoasă și să fac exerciții din ce în ce mai complexe” – Ana Maria Bărbosu, componentă a lotului național de senioare de gimnastică artistică al României.

Anul acesta, tânăra de 16 ani împreună cu colegele sale de la lot vrea să se califice cu echipa națională de gimnastică feminină, la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.

La ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, Rio 2016 și Tokyo 2020, România nu s-a calificat. Până la Paris, sportivele au două competiții importante de bifat, în aprilie,

Campionatele Europene din Antalya, iar în octombrie, Campionatele Mondiale din Belgia.

„Anul acesta ne așteaptă multe competiții. În primăvară vom avea europenele, apoi luptăm să ne calificăm la campionatele mondiale, iar după, pentru Jocurile Olimpice. Ar fi extraordinar să fim la Paris peste un an. Ca sportive, de mici avem  acest vis să ajungem la Olimpiadă, ar fi un vis împlinit” -– Ana Maria Bărbosu, componentă a lotului național de senioare de gimnastică artistică al României. 

 

În 2022, Ana a participat la primul campionat mondial în calitate de senioară, cel de la Liverpool



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Sport


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel