Tavi Colen, unul dintre cei mai renumiți artiști de la noi din țară, a fost invitat în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a spus ce părere are despre Dorian Popa. Artistul mărturisea în urmă cu ceva timp că nu îi place genul de muzică pe care îl cântă artistul și că nu i se pare că e vreun cântăreț.
Tavi Colen este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști de la noi din țară. Pe de cealaltă parte, Dorian Popa este unul dintre cei mai cunoscuți influenceri la nivel național și, totodată, unul dintre cei mai mediatizați artiști din România, iar melodiile și vlogurile lui ajung de fiecare dată în trending.
În urmă cu ceva timp, Tavi Colen spunea că pentru tineri Dorian Popa este un mare artist și că le trebuie respectată obinia. Cu toate acestea, cântărețul nu era de aceeași părere, afirmând că nu îi place genul de muzică pe care îl abordează, însă recunoștea că îl apreciază, totuși, din alte considerente.
„Eu am impresia că pentru tineretul de astăzi Dorian Popa este un mare artist. Așa au înțeles ei și nu ai cum să nu le respecți opinia”, spunea Tavi Colen în urmă cu ceva timp.
Invitat în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, prezentatoarea TV a precizat că Tavi Colen mărturisea în trecut că nu îi place genul de muzică pe care îl cântă Dorian Popa, dar recunoștea că îl apreciază, totuși, din alte motive.
„Nu mi se pare că este cântăreț și nici el nu cred că a avut vreodată pretenția că e un mare solist, dar îl admir pentru faptul că muncește, că și-a realizat visul și că a făcut o grămadă de bani. Când a zis că a muncit 7 ani și nu a avut vacanță niciodată mi-a plăcut foarte tare”, declara Tavi Colen în urmă cu ceva timp.
Te-ar putea interesa și: Tavi Colen a rupt tăcerea și a vorbit despre idila cu Gabriela Cristea. Reacția prezentatoarei Denise Rifai când a auzit răspunsul
Din acest motiv, prezentatoarea TV i-a adresat întrebarea „Ce are Dorian Popa și dumneavoastră nu?”. Artistul a mărturisit că nu știe exact care sunt diferențele dintre cei doi, deși se cunosc foarte bine și au participat și la câteva emisiuni împreună. Cu toate acestea, Tavi Colen a avut doar cuvinte de laudă la adresa artistului și a mărturisit că îl apreciază pentru faptul că este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi, având în vedere că pe lângă succesul fulminant, din mediul online este și dezvoltator imobiliar. Acesta a precizat, totodată, că partea cu cântatul crede că a fost doar un hobby și că artistul nu e înnebunit să cânte pe marile stadioane ale planetei.
„Nu știu ce are Dorian Popa și nu am eu, deși ne cunoaștem foarte bine amândoi. Am participat la câteva emisiuni. Eu îl apreciez pe Dorian Popa nu pentru că are mulți urmăritori sau pentru că e muncitor neapărat. Eu îl apreciez pentru că este un exemplu. Îi învață, dă exemple sau arată tinerelor generații că dacă muncești, dacă ai un talent și dacă ești serios o să reușești. Pentru asta îl apreciez pe Dorian Popa la maxim și i-am strâns mâna de atâtea ori.
Asta cu cântatul cred că a fost un hobby de-al lui și nici el nu e înnebunit să cânte pe marile stadioane ale planetei, dar muncește foarte mult și e un exemplu senzațional pentru copii, pentru puști, pentru tineret. Fiul meu îl apreciază foarte mult. Asta îmi spune și el «Tata, eu nu știu ce cântă el pe acolo», dar pentru faptul că muncește și că ne arată cum trebuie făcut și că nu are liniște până nu își atinge un obiectiv este demn de invidiat”, a spus Tavi Colen, în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Te-ar putea interesa și: Tavi Colen nu s-a mai abținut! Artistul a spus adevărul despre scandalul cu Alin Oprea: „Un om care gândește atât de pervers”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News