Te trezești obosit, deși dormi suficient? Carmen Brumă a dezvăluit trei sfaturi care să te ajute să te trezești mai odihnit dimineața

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Carmen Brumă, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Carmen Brumă, Instagram

Ai dimineți în care te trezești obosit, deși dormi suficient? Carmen Brumă a dezvăluit trei măsuri pentru a te trezi mai odihnit.

Dormi între 7 și 8 ore pe noapte și urmezi cu rigurozitate programul de somn, dar dimineața te trezești mai epuizat decât te-ai culcat? Mai mult, senzația de oboseală pare să te însoțească pe tot parcursul zilei? Dacă și tu te confrunți cu această problemă, Carmen Brumă a dezvăluit trei trucuri care te pot ajuta să te trezești mai odihnit.

Te-ar putea interesa și: Cum îşi menţine silueta Carmen Brumă la 47 de ani. Patru trucuri la care apelează: „Mă ajută să-mi mențin greutatea”

Sfaturi care să te ajute să te trezești mai odihnit dimineața. Carmen Brumă a dezvăluit trei măsuri de care să ții cont: „S-ar putea să-ți fie de ajutor”

Mulți oameni se confruntă cu o problemă frustrantă: se culcă la timp, dorm suficient, dar se trezesc dimineața epuizați. Această stare de oboseală persistentă poate afecta nu doar energia și starea de bine, dar și productivitatea pe parcursul zilei. Problema nu este întotdeauna legată de cantitatea de somn, ci mai degrabă de calitatea acestuia. De multe ori, factori precum dieta, suplimentele alimentare și obiceiurile înainte de culcare joacă un rol crucial în determinarea felului în care ne simțim atunci când ne trezim.

Carmen Brumă  a oferit trei sfaturi utile pentru a îmbunătăți calitatea somnului și a ajuta persoanele să se trezească mai odihnite. În primul rând, este recomandat să se evite mesele consistente cu aproximativ trei ore înainte de culcare. Carbohidrații, precum pastele din făină albă, dulciurile și orezul, pot provoca o secreție mare de insulină, care afectează calitatea somnului.

Te-ar putea interesa și: Alimente și obiceiuri care sunt de ajutor atunci când ai varice. Carmen Brumă: „Am constatat că există câteva”

În al doilea rând, specialista sugerează suplimentele cu bisglicinat de magneziu. Comparativ cu alte forme de magneziu, bisglicinatul de magneziu se absoarbe mai eficient, nu provoacă disconfort gastric și poate fi administrat fie dimineața, fie seara, pe stomacul gol sau în timpul mesei.

De asemenea, deși alcoolul poate părea că te ajută să adormi mai repede, în realitate poate duce la un somn întrerupt și superficial, deoarece nu permite atingerea fazelor profunde ale somnului, necesare regenerării organismului. 

„Dacă simți că nu te trezești odihnit deși dormi suficient încearcă următoarele obiceiuri care s-ar putea să-ți fie de ajutor.

1. Încearcă să nu mănânci cu aproximativ 3 ore înainte de somn, iar dacă o faci, evită carbohidrații gen paste din făină albă, dulciurile, orezul, pentru că vor declanșa o secreție mare de insulină, lucru care va afecta calitatea somnului tău.

2. Multe persoane care au probleme cu somnul prezintă și un deficit de magneziu așa că un supliment așa cum este bisglicinatul de magneziu te poate ajuta. Conține, pe lângă magneziu, și aminoacidul glicină care de asemenea, are efecte relaxante. În plus, se absoarbe mult mai bine decât alte formule, e mai ușor de tolerat, nu provoacă disconfort gastric și poate fi luat atât dimineață cât și seara, pe stomacul gol sau în timpul mesei.

3. Chiar dacă ai senzația că un pahar de alcool te ajută să dormi, nu e chiar așa pentru că somnul tău va fi unul întrerupt, superficial, fără să atingi fazele non Rem 3 și Rem în care se produc regenerarea și refacerea profundă a organismului”, a spus Carmen Brumă, în mediul online.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Carmen Bruma (@carmenbrumaofficial)



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel