Teo Trandafir a vorbit despre experiențele de dragoste pe care le-a trăit în trecut.
Teo Trandafir a fost invitată în cadrul podcastului realizat de Ilinca Vandici, unde și-a deschis sufletul și a făcut mai multe confesiuni din viața personală. Chiar dacă pe plan personal, lucrurile îi merg perfect, revenind în curând și pe micile ecrane, după o scurtă pauză, pe plan personal, vedeta nu a reușit până acum să-și găsească jumătatea. Aceasta a trecut prin două divorțuri în trecut, iar una dintre problemele pentru care Teo Trandafir consideră că bărbații „fug” de lângă ea este firea sa extrem de impunătoare și de independentă.
„Eu vreau să fiu o femeie ok, un partener ok, loial și în rest contează prea puțin. (...) În viața personală am avut un partener de fiecare dată și nu poți să te pui împotriva lui sau să te consideri inferior, pentru că în felul acesta îi depreciezi și tu imaginea în fața ta. El trebuie să fie în ochii tău cumva mai grozav, ca să poți să te ții după el și să ai impresia că vii lângă cineva. Dacă e un pămpălău, ce slavă cerului nu am experimentat, te trage în jos.”, a declarat Teo Trandafir în cadrul podcastului realizat de Ilinca Vandici.
Te-ar putea interesa și: Cum s-au cunoscut, de fapt, Oana Ciocan și Jador: „A doua zi s-a mutat la mine”. Artistul a cerut-o în căsătorie la Survivor All Stars
Chiar dacă acum este extrem de bine cu propria persoană și nu se mai pune pe ultimul loc, așa cum poate făcea în trecut, vedeta spune că a suferit și ea din dragoste de foarte multe ori.
„Ți se pare că mi-au făcut față? De ce crezi că am venit singură la tine? Nici nu-mi pare foarte rău acum. Au fost perioade în care am suferit îngrozitor, în care am zis că nu mă mai ridic, că am pierdut pe cineva, viața mea s-a schimbat o perioadă, dar te mături de pe jos, te pui în fotoliul tău și descoperi că te poți uita inclusiv la serialul pe care-l vedeai înainte, că știi că după o despărțire nu mai poți nimic.”, a continuat vedeta.
Citește și: Secretul relației dintre Anda Adam și Joseph: „Asta e formula perfectă”. Cine cedează primul la un conflict
Cât despre căsătorie, vedeta spune că în viitor s-ar vedea din nou în fața altarului. Nu și-ar dori acest lucru pentru a îmbrăca rochia de mireasă pentru a treia oară, ci pentru că ar vrea, astfel, să-și „asigure” bătrânețea.
„Nu pierzi mare lucru, în afară de moarte, nimic nu e ireparabil, oamenii vin și pleacă. Stai să mă gândesc (n.r. dacă mai crede în dragoste). Nu știu unde aș putea-o găsi, la mine în casă nu e, iar la serviciu nu e, în rest doar să o găsesc în mașină. Umblu foarte puțin, sunt un om antisocial. Mi-e teamă să nu fiu dezamăgită. M-aș vedea în fața altarului, dragostea nu are nimic de-a face cu asta, am 56 de ani curând, dar dacă mi se întâmplă ceva și nu mai pot avea grijă de mine? Trebuie să fie cineva acolo.”, mai spune Teo Trandafir.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News