Theo Rose a vorbit despre boala cumplită cu care se confruntă de ani de zile.
Theo Rose este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Vedetase pregătește să devină mămică pentru prima dată, iar Anghel Damian, partenerul său de viață, îi este alături și o sprijină necondiționat. Cu toate astea, de-a lungul timpului, Theo Rose a recunoscut că a trecut prin momente cumplite și cu greu a trecut peste.
Theo Rose a fost întotdeauna sinceră și a vorbit deseori despre stările de anxietate cu care se confruntă. Îndrăgita artista a recunoscut că a trecut printr-un proces lung de acceptare și vindecare.
„A început în momentul în care un buton a fost apăsat. Acel buton a apărut în copilărie, când se construia această fată, Theodora, cu bune și cu rele. Butonul e unul de panică și fix asta generează atunci când retrăiesc acea frică. Într-un moment al vieții, acum trei ani, m-am simțit lăsată deoparte, neînțeleasă și părăsită. N-am știut încotro s-o apuc și nici nu nimerisem chiar bine, într-un proiect care apasă constant butonul, așa că mintea mea a creat niște situații
mult mai grave decât erau, de fapt. Anxietatea este o problemă cu care nu ai cum să te joci! Nu sunt complet vindecată. Mai am episoade, dar mult mai blânde, pe care știu cum să le tratez acum. Le las să existe și urmăresc cu atenție tot, ca să înțeleg ce vor ele să îmi transmită”, a spus cântăreața, într-un interviu pentru Viva!.
„Eram nesigură pe mine. Nu mai știam în ce direcție să merg. Nu am pățit în viața mea să simt să fug din preajma unor oameni. Înainte e fiecare concert vomitam. Îmi era frică de orice apariție TV, de orice concert. Nu puteam să mă controlez efectiv, mi-era frică să cânt pe scenă.
Am mers din doctor în doctor. Am ajuns la un doctor generalist, i-am explicat situația așa pe scurt și am zis că eu cred că o iau cu capul”, a mai mărturisit artista, în urmă cu ceva timp, pe rețelele de socializare.
De-a lungul sarcinii, Theo Rose a fost destul de activă pe rețelele de socializare, acolo unde a împărtășit cu fanii evoluția sarcinii. Recent, artista a ținut să le răspundă fanilor la întrebările legate de kilogramele acumulate pe perioada sarcinii. Astfel, Theo Rose a recunoscut că a luat în greutate 15 kilograme, în contextul în care era subnutrită, în momentul în care a rămas însărcinată. De asemenea, artista a mărturisit că i-a fost foarte greu la filmările pentru serialul „Clanul”, deoarece îi era foarte rău și se abținea cu greu, mai ales când era nevoită să filmeze în anumite restaurante, unde simțea miros de mâncare.
„Pentru cine s-a intrebat cat m-am ingrasat in sarcina…Destul. Sunt cel putin 15 kg adaugate. Avantajul este ca am pornit subnutrita la drumul asta dupa cum se poate observa din fotografii.
Aici filmam cu Tătuțu’ niste secvente grele. Grele in primul rand pentru ca amandoi aveam mult text si in al doilea rand pentru ca greturile ma chinuiau tare pe vremea aia. Filmand in restaurant n-aveam cum sa ma feresc de mirosurile care in perioada asta, de exemplu, m-ar fi ademenit teribil.
Am facut pauze scurte pentru cate o gura de aer si … stiti voi, mamelor, mai ce????????
Tătuțu a fost rabdator si bun. Tine-l, Doamne!”, a scris Theo Rose, pe rețelele de socializare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News