Theo Rose a vorbit despre cum își dorește să fie ca mamă. Ar dori să-și vadă fiul că „îi trage pe ceilalți după el”.
Theo Rose a devenit una dintre cele mai îndrăgite proaspete mămici din showbizul românesc. Împreună cu Anghel Damian, are un copil, Sasha, iar toată presa a anunțat momentul nașterii sale, în urmă cu câteva luni.
Fiind foarte fericiți pentru fiul lor, Theo Rose și Anghel Damian au pășit de mai multe ori în față pentru a da declarații cu privire la viața lor, atât din perspectiva vieții profesionale, cât și din cea intimă.
Cu ocazia unui interviu, artista a vorbit cu Ilinca Vandici, în cadrul podcastului ei, despre cum este viața de mămică, dar și prin ce trece, având în vedere perioada foarte aglomerată care a urmărit-o imediat după naștere.
Artista mărturisește că iubirea de mamă este una foarte dureroasă, dar nu lipsită de roade. Ea detaliază sentimentele prin care a trecut în ultima vreme, simțindu-se, poate, copleșită:
„Iubirea de mamă e una dureroasă, iubirea de mamă doare. Nu ți se pare? E atât de intens încât de multe ori te copleșește, că e dureroasă... e ciudată, dar cea mai frumoasă. ”
Vedetei i s-a pus în vedere de către Ilinca Vandici dacă a cunoscut vreodată iubirea necondiționată înainte de a îl naște pe Sasha, iar Theo a punctat foarte clar că a cunoscut-o, dar prin intermediul propriei sale familii.
Cu toate că nu are o familie ce își afișa continuu sentimentele și emoțiile, ea simțit că mereu se poate baza pe ei:
„Da, din partea familiei mele, deși nu am fost foarte declarativi în emoții. Am avut rar reacții foarte sincere, lăsate să curgă din noi.”
Ba mai mult, ea precizează că nu ar fi nevoie de bani pentru a oferi unui copil experiențele la care face aceasta referire, din propria ei familie:
„Niciodată nu m-am simțit lăsată deoparte, mereu am simțit că beneficiez de protecția lor, iar pentru asta nu e nevoie de bani, de resurse. Ei, fără să o spună, mi-au demonstrat că sunt acolo.”
Mai departe, Theo a punctat subiectul „Cum își dorește să fie ca mamă”, atunci când Sasha va mai crește, iar răspunsul ei, cel mai probabil, a fost foarte apreciat de fani. Cel mai mult ar vrea să găsească un echilibru între tipologia mamei restrictive și a celei tolerante.
Scopul său, din câte sugerează ea, ar fi să îl facă pe Sasha o persoană ce ajută în jurul său.
„Cred că voi fi o mamă sinceră și deschisă. Cred că voi fi la graniță între o mamă restrictivă și una tolerantă. Îmi doresc să am un copil bine crescut, cu bun simț, un copil care să fie plăcut între oameni. Îmi doresc să poată el să îi tragă pe alții după el, să îi ajute să fie mai buni, așa cum a fost și în cazul meu. Sunt convinsă că pentru asta vor fi necesare și niște restricții, și atunci foarte bine, vom vedea ce e de făcut la momentul respectiv.
Vezi și: Theo Rose și Misha Miller, confundate de public: “Lumea zice că semănăm”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News