Theo Rose: „Mă doare stomacul când vorbesc cu tine”. Începe etapa KO-urilor la Vocea României

Data publicării:

Ultima etapă de la Vocea României, înainte de edițiile LIVE, începe de la 20:30. Concurenții sunt pregătiți pentru KO, iar antrenorii au de făcut alegeri importante.

Emoții, lacrimi și multă muzică – așa va arăta ediția din această seară. „Așa de tare mă bucur că e ultima etapă în care mai am un cuvânt de spus. E greu să-ți asumi viitorul unor oameni talentați și prefer, sincer, să aleagă publicul”, va spune Irina Rimes. 

Fiecare antrenor va avea câte trei momente de KO, iar la finalul serii vor trebui să aleagă câte un concurent din fiecare. „Mă doare stomacul când vorbesc cu tine. Îmi place mult de tine. Tu habar n-ai câte poți să faci în viața asta și sunt convinsă că dacă aici nu te-ai descurcat tot timpul la nivelul maxim la care ai putea, este pentru că tu, până acum, n-ai fost obișnuit să speri foarte mult, dar eu cred că de azi înainte ar trebui să înveți”, îi va spune Theo Rose unui concurent din echipa ei. 

 

 

„Cel mai greu la concursul ăsta este să dai afară oameni pentru care te-ai luptat”, va afirma Irina Rimes, în urma unei decizii grele pe care va trebui să o ia. Nici ceilalți antrenori nu o vor ajuta să se hotărască: „Nu știu cu cine m-aș duce mai departe în locul tău. Toți sunt perfecți pentru finală”, îi va spune Horia Brenciu.

„Doamne, a fost un moment de pe altă planetă!”, va exclama Pavel Bartoș, în urma unui moment din echipa Smiley.

Cum vor arăta prestațiile de pe scenă, dar și care vor fi alegerile antrenorilor pentru concurenții care vor ajunge în LIVE-uri, vedem de la 20:30. 

Ce concurenți au ajuns până în această etapă

Ultima etapă a Confuntărilor a fost cu multă emoție, vinerea trecută, pe scena de la Vocea României. Fiecare antrenor a rămas în echipă cu câte nouă concurenți pe care îi vom vedea vinerea viitoare, de la 20:30, în etapa KO-uturilor.

În echipa Smiley, au fost trei duete de excepție. Adrian Galbinu împreună cu Giulia Petre, Izabela Radu cu Maria Guci și Iustin Paraschiv alături de Beatrice Giurgiu. În urma interpretărilor, Smiley a ales și va merge mai departe, în etapa KO-uturilor cu Adrian, Izabela și Iustin. Antrenorul a salvat-o și pe Ana Stănciulescu, care a avut un moment impresionant în echipa Horia & Theo Rose.

 

Tudor Chirilă a avut două reprezentații uimitoare din echipa sa: Katia Florea cu Livia Crăescu și Alexandra Căpitănescu împreună cu Alexandra Damian. Antrenorul a decis că Alexandra Căpitănescu și Katia au fost mai pregătite pentru următoarea etapă a competiției. Tudor, însă, mai avea loc în echipa sa, așa că a decis să o fure pe Maria Chideanu, din echipa Horia & Theo Rose.

 

Nici Horia Brenciu și Theo Rose nu au avut decizii ușor de luat. Concurenții lor au făcut spectacol pe scenă, însă cei doi antrenori au ales să meargă mai departe cu Andreea Oprea, în urma duetului pe care l-a avut cu Ana Stănciulescu și cu Melisa Antonesi, în urma duetului cu Maria Chideanu. Și Leon Mureșan a ajuns la ei în echipă, după ce a fost salvat în urma duelului din echipa Irinei.

 

Irina Rimes nu a mai avut loc să ia pe nimeni în echipa ei, însă a trebuit să facă trei alegeri importante, în urma prestațiilor spectaculoase pe care le-au avut concurenții din echipa sa. Duetele au fost: Delia Constantin cu Diana Vornicu, IMBA & Leon Mureșan și Sara Cucu împreună cu Mioara Tânjală. Irina a hotărât să meargă mai departe alături de Delia, IMBA și Sara.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Showbiz


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel