Theo Rose a avut un moment de sensibilitate, pe rețelele de socializare, în care i-a transmis un mesaj mamei sale. Artista este pe culmile succesului, pe plan profesional, dar pe plan personal, ea se află în mijlocul unui scandal.
Theo Rose a anunțat, recent, că s-a despărțit de Alex Leonte, nepotul lui Nea Mărin, și că formează un cuplu cu Anghel Damian, fostul iubit al Liei Bugnar. Vestea a creat o adevărată avalanșă de comentarii negative în mediul online, lucru care a copleșit-o pe artistă.
Mereu directă, cu zâmbetul pe buze și pusă pe șotii, artista a transmis un mesaj video, în care își învinovățește mama pentru că a adus-o pe lume și pentru că a educat-o să fie un om bun.
"Voiam să vă zic că eu am găsit vinovata pentru tot ce se întâmplă.
Vinovata e mama. Mama e vinovată. Măi, mamă care m-ai făcut și m-ai crescut... De ce te-ai răzgândit tu, eu nu înțeleg. Nu mai voiai să mă faci și până la urma urmei te-ai răzgândit și m-ai făcut, și m-ai adus pe lume, și m-ai crescut, și m-ai trimis între oameni. Ca să ce? Ca să mă stric de tot. M-ai și crescut să fiu bună! Nici nu ai știut să mă crești. Auzi, m-ai crescut să fiu bună… unde? Între oameni? Ce să fac cu bunătatea pe lumea asta? Nu mai bine mă lăsai tu în cer? Nu mă mai chinuiam, stăteam cu Dumnezeu, cu îngerașii... cântam, dansam, pluteam pe norișori, activități din astea... Bine, te iubesc și te respect că tu tot mama mea ești. Știu că la bază a fost o intenție superbă. Tu ai vrut să faci un lucru bun pentru omenire. Prost e că eu m-am luat după tine și am vrut și eu să fac lucruri bune și au ieșit de...", a spus pe Instagram Theo Rose.
Theo Rose a transmis un mesaj dur pentru cei care îi critică relația cu Anghel Damian.
Theo Rose a uimit pe toată lumea după ce ea și iubitul ei, Alex Leonte, și-au spus adio. Chiar dacă, de-a lungul timpului, au apărut mai multe zvonuri în spațiul public conform cărora cei doi s-ar fi despărțit, de data aceasta informația a fost confirmată chiar de celebra solistă pe contul ei personal de Instagram. Mai mult, vestea care a șocat pe toată lumea este că Theo Rose este deja implicată într-o nouă relație, semn că acesta ar fi fost principalul motiv pentru care s-ar fi produs despărțirea.
După despărțirea de Alex Leonte și asumarea relației cu Anghel Damian, Theo Rose a fost criticată dur de către fanii săi. Ulterior, artista a răbufnit și transmis un mesaj pentru cei care îi critică alegerile din viața sa.
„Mă prieteni, să știți că eu nu mă fac că plouă. Eu văd tot ce se întâmplă în jurul situației ăsteia și stau și încasez că dacă Dumnezeu a îngăduit să se întâmple așa, înseamnă că o ști el mai bine de ce și că o fi mai bine. O să ne arate timpul care a fost scopul real al acestei întâmplări. Nu mi-e frică de asta. Eu ce era de spus, v-am spus. Și n-am mancat rahat. Oi mai fi mâncat eu așa, de-a lungul timpului, dar acum, nu.
Ce să zic? Ca să termin într-o notă pozitivă, am zis așa, ca să mai știu ce gândesc și eu că în rest, toată lumea zice ce gândește acum. E belea mare ce se întâmplă acum. Zici că nu s-a mai despărțit lumea. La final, toți ne despărțim. Că ne desparte moartea, că ne despărțim noi, tot acolo, tot singuri ajungem. Nu a murit nimeni de la așa ceva, vă zic. O să fie bine”, a spus Theo Rose pe Instagram.
Theo Rose și Alex Leonte păreau a fi de nedespărțit, însă aceștia au decis să se despartă, veste care a uimit pe toată lumea și a stârnit un val de reacții în mediul online. Artista a fost cea care a făcut acest anunț pe contul personal de Instagram. Chiar dacă ea nu a vrut să facă acest lucru public acum, anumite poze care au surprins-o împreună cu noul ei partener au dat-o de gol. Celebra solistă le-a promis însă fanilor că va reveni cu noi detalii curând și că va povesti concret cum a stat situația. Până atunci, Nea Marin, unchiul lui Alex Leonte, a dezvăluit de cât timp nu mai formează cei doi oficial un cuplu.
''Nu știam nimic. L-am sunat pe Alex și mi-a zis că ei de trei săptămâni nu mai sunt împreună și cam atât, știu că se înțelegeau bine, că erau tot timpul împreună la evenimente. El ( n.r. Alex Leonte) este neschimbat, a zis că așa a fost să se întâmple și că fiecare cu treaba lui. Oricum eram convins că se va întâmpla chestia asta, că trăiesc în lumea voastră, lumea tinerilor, și văd ce se întâmplă.'', a declarat Nea Mărin, la Antena Stars, potrivit spynews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News