La Iași se va lansa filmul ,,Tinerețe, dulce bătrânețe”, cu Rodica Popescu-Bitănescu, Monica Davidescu, Aurelian Temișan, Eduard Adam, Camelia Bogleș, Adelin Bogleș, Veronica Cosoi și Ștefan Alexandru Puiu.
Pelicula spune povestea Tinei Filipascu, interpretată de Rodica Popescu-Bitănescu, o bătrânică simpatică în vârstă de 80 de ani, care este mai pregătită ca niciodată să își petreacă ultima perioadă din viață la o casă de bătrâni. Drept urmare, părăsește locuința ei alături de un singur bagaj greu, pe care îl trage peste tot după ea, dar nu înainte să își ia adio, în propriul ei mod, de la casa în care a trăit atât de mulți ani și de a lega o prietenie simpatică cu un tânăr taximetrist fascinat de personalitatea ei.
“Tinerețe, Dulce Bătrânețe” este un film de scurt metraj dedicat devoratorilor de emoțional și celor care nu doresc să rămână indiferenți la lucrurile cu adevărat importante în viață.
„Scopul acestei producții este de a îndemna tinerii să aibă respect față de oamenii în vârstă, dar și de găsire a unui drum de mijloc dintre lumea tinereții și cea a bătrâneții. Tinerețe, dulce batrânețe este despre acei oameni care vin în viața noastră și lasă atât de mult, într-un timp atât de scurt! Depinde numai de noi să stăm treji și conectați în a înțelege”, explică echipa de producție a peliculei.
,,V-ați gândit vreodată că gesturile simple de bunătate și curățenie sufletească pot schimba ceva în noi și în cei cu care interacționăm, creând un val care se va resimți în umanitate cu timpul?”, declara Diana Ștefănescu, scenarist și regizor Tinerețe, dulce bătrânețe, în timpul filmărilor care au avut loc la Iași.
„Încă o dată, Iașiul își demonstrează capitalul cultural și cinematografic‚, întrega acțiune a filmului fiind în orașul nostru, plin de locuri frumoase, demne de a fi imortalizate, dar mai ales vizitate. Sperăm ca prin genul acesta de proiecte să punem mai mult în valoare locul în care ne bucurăm să trăim și să motivăm și pe alții să ne treacă pragul” – Dora Morhan - Destination Manager Iași
Distribuție:
Rodica Popescu-Bitănescu - Tina
Monica Davidescu - Mama Tinei în tinerețe
Aurelian Temișan – Tatăl Tinei în tinerețe
Eduard Adam - Taximetristul Eugen
Camelia Bogleș – Tina (18 ani)
Adelin Bogleș – David (18 ani)
Veronica Cosoi - Tina (9 ani)
Ștefan Alexandru Puiu – David (9 ani)
Echipa de producție
Richard Stein- producător executiv
Fiterman Pharma – producător executiv
Diana Ștefănescu – scenarist, regizor și producător
Matei Sopterean – director imagine
Ovidiu Chițovanu – producător
Ștefan Andrei – producător
Tudor Vlad Măgureanu – producător
Ciprian Adumitroaei – asistent producător
Oana Valentina Fîrțigu, EDITH VAL - Costume
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News