Titi Aur, expert în conducere defensivă, a explicat cum ne putem feri de şoferii agresivi sau teribilişti în trafic.
Un șofer a provocat un accident pe o autostradă din România după ce a vrut să arate că mașina sa se poate deplasa în mod autonom cu ajutorul unei sticle de plastic. Acesta a pornit mai multe sisteme de asistenţă ale maşinii, cum ar fi cel de menţinere a benzii de rulare, dar şi pilotul automat adaptativ, a prins o sticlă de plastic în volan pentru a face sistemul maşinii să creadă că acolo este mâna şoferului, a pus centura pe scaunul şoferului şi s-a aşezat pe bancheta din spate.
La un moment dat, însă, linia continuă de pe şosea a devenit întreruptă, iar maşina a virat brusc dreapta şi a ieşit în decor, scrie Digi24.
Titi Aur, două sfaturi cruciale. Cum ne ferim de teribilişti
"În primul rând, teribiliştii sau şoferii agresivi se încadrează după părerea mea în cea de-a treia categorie de şoferi care fac accidente. Sunt începătorii, masa mare de şoferi care fac greşeli şi, evident, teribiliştii. Dacă în cazul începătorilor, trebuie să facem şcoala de şoferi mai bună, în timp ce pentru masa mare de şoferi trebuie făcute cursuri de perfecţionare, pentru teribilişti trebuie măsuri de coerciţie mai puternice, dar şi aplicate mai riguros. Asta nu înseamnă doar suspendarea permisului pe 3 luni, ci pe 6 luni, poate un an sau doi, anularea permisului de conducere, confiscarea maşinii dacă se fac anumite lucruri exagerate, cum ar fi viteza excesivă, consum de droguri, alcool. Avem nevoie de aceste măsuri mai dure.
Citește continuarea pe DC NEWS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News