Celebrul regizor Oskaras Koršunovas montează pentru prima dată în România, la Teatrul Național din Timișoara, unde a început deja repetițiile pentru un nou spectacol. Prezența acestui personaj revoluționar al teatrului european pe scena Naționalului din Timișoara reprezintă un nod istoric pentru Teatrul Național, de provocare, cât și de confirmare a statutului său profesional la nivel internațional.
Oskaras Koršunovas este o voce puternică în regia mondială de teatru, cu un cod estetic unic și cu un limbaj teatral identitar, abordând teme esențiale pentru societate și descoperind mereu formule de a stârni determinarea publicului, abolind granițe, așa cum o dovedesc premiile internaționale de teatru - pentru „Noi realități teatrale”, premiul Meyerhold, premiul Crucea scenei de aur și multe altele care i-au fost decernate regizorului lituanian, între cele peste 40 de distincții naționale și internaționale care îi marchează cariera. Koršunovas înfățișează urgența noilor tehnici teatrale. Crezul regizorului este acela de a monta texte clasice ca piese contemporane. Așa cum declara într-un interviu, Koršunovas consideră că „Teatrul contemporan trebuie să reflecte actualitatea și uneori chiar s-o ia înaintea timpului, să prezică viitorul și să acționeze ca un avertisment”. Teatrul lui este un teatru al revoltei, un teatru al schimbării, un teatru de atitudine, un teatru profund și răvășitor, un teatru care, așa cum afirmă filosoful Leonida Donskis, „rămâne modern și ușor de recunoscut, în ciuda faptului că este tulburător și profund... În vremurile noastre de tehnologie avansată, astfel de miracole existențiale care durează o oră sau două și se termină în șoc și revelații etice sunt posibile numai în teatru”.
Oskaras Koršunovas a montat peste 70 de spectacole, pe care le-a prezentat în turneu atât în țara natală, cât și în Franța, Spania, Germania, Italia, Portugalia, Austria, Japonia, China, Israel, Coreea de Sud, Brazilia, SUA. Este o personalitate multi-premiată a celor mai importante festivaluri de teatru ale Europei, în special Festivalul de la Avignon și Festivalul de la Edinburgh. În 1998, fondează, împreună cu câțiva tovarăși cu același tip de gândire o companie de teatru independent; Teatrul Oskaras Koršunovas va deveni în scurt timp una dintre cele mai importante scene ale Lituaniei, cu un repertoriu foarte bine închegat, prezentând spectacole asumat contemporane, atât pe texte de actualitate, cât și pe texte clasice.
Actori consacrați ai Teatrului Național – Ion Rizea, Claudia Ieremia, Marin Lupanciuc, Flavia Giurgiu, Cătălin Ursu, Matei Chioariu, Daniela Bostan, Roberta Popa, Mirela Puia, Cristian Szekers, Ionuț Iova, Darius Zet, Oana Antonovici, Costa Tovarnisky –, cărora li se adaugă Cristina Chiperi, Iulia Ioana, Alexandru Romescu, Oana Iovița, Alexandru Negrea, Otniel Floruț, Teodor Cauș, Vlad Vajdovici, Răzvan Săbiescu, Sergiu Vernica, Rareș Rusan, Sabine Osanitzky și Tania Ionescu – studenți ai Facultății de Muzică și Teatru, au început această călătorie teatrală formativă împreună cu Oskaras Koršunovas. Aceștia sondează un univers cu care ne intersectăm din ce în ce mai mult – o lume a dezrădăcinaților, a prigoniților, a celor care plecă să lucreze în alte țări. Pe scenă au loc povești ale personajelor din exodul contemporan, pe textul dramaturgului lituanian Marius Ivaškevičius, în traducerea și adaptarea Ralucăi Rădulescu.
Prin acest proiect, Teatrul Național din Timișoara lansează în cadrul Capitalei Europene a Culturii tema diversității și a multiculturalității, a multilingvismului pe fondul unei realități dure și în mișcare la nivel mondial.
Premiera spectacolului este programată în 22 iunie 2023, pe scena Sălii Mari, de la ora 19. Biletele vor fi puse în vânzare începând cu 22 mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News