Sunt atât de multe locuri pe care nu ar trebui să le ratați în săptămâna care vine. Sunt premiere la teatru, sunt spectacole care să vă pun un pic pe gânduri, sunt întâmplări care vă dau ocazia să (re)descoperiți mereu și mereu acest oraș minunat pe care mulți dintre noi îl numim acasă.
Avem, bineînțeles, și petreceri, și filme, și tururi ghidate, și artă experimentală, și muzică. Și, apropo de muzică, după aproape 40 de ani, la Timișoara cântă din nou Lepa Brena. E și pentru nostalgici, dar și pentru cei care au auzit doar legenda concertului din '84 de pe „Dan Păltinișanu”.
Oricum ar fi, nu stați în casă! Dați un ochi pe programul pus mai jos și o să găsiți ceva care să vă placă. Iar dacă totuși nu, faceți măcar un experiment: alegeți ceva la întâmplar.e S-ar putea să fiți cuceriți.
14 - 19 septembrie
Mai multe locuri din Timișoara
Inspirat din proiectul Heritage of Timișoara, al Asociației Prin Banat, Common Heritage și-a propus să arate, cât se poate de aplicat, că arta și arhitectura reușesc să creeze un limbaj comun, ilustrând moștenirea culturală pe care o împărtășesc patru orașe din România, Ungaria, Serbia și Ucraina. Este vorba despre Timișoara, Szeged, Subotica și Odesa.
După luni de cercetare, documentare grafică și fotografică a elementelor arhitecturale de patrimoniu din cele patru orașe, artiștii implicați în acest proiect își vor prezenta lucrările într-o expoziție care va fi deschisă la FABER. Fiecare oraș își va spune poveștile prin 80 de ilustrații, realizate de Tina Malajmare, Lucian Popovici, Kiss Adél, Szőke Csaba, Maja Rakočević Cvijanov, Vanja Subotić, Olga Razinkina și Igor Vereshkin, însoțite de fotografii realizate de Răzvan Iliescu și Vitaly Malitsky. Veți regăsi în aceste lucrări motive decorative similare sau chiar identice găsite în cele patru orașe, în încercarea de a explora moștenirea comună a acestora.
Common Heritage înseamnă însă și o conferință internațională despre patrimoniu, și ateliere de storytelling pentru copii sau de interpretare a patrimoniului, precum și un videomapping în Piața Sf. Gheorghe. Clădirile din această frumoasă piață centrală vor prinde viață și vor crea o atmosferă de basm.
15 - 16 septembrie
Palatul Ștefania
Câteodată, și pe bună dreptate, cei din Timișoara s-au simțit mai apropiați de Belgrad, de Novi Sad și de alte spații. Pentru că astăzi știm că universul pare să zboare în toate direcțiile mai repede decât au prezis cele mai bune modele cosmologice pe care le avem, credem că a venit vremea să nu mai neglijăm legăturile exoplanetare regionale și bunele relații de vecinătate galactică. Cozzzmonautica va propune, în 2023, o ediție tranSFrontalieră cu steaua iugoslavă deasupra capului.
Cum putem naviga împreună la bordul navetei Pământ, ca niște partizani în spațiul cosmic?
Cozzzmonautica este un proiect pus la cale de Mimi Ciora și Sergiu Sas, adică fondatorii spațiului Indecis, acolo unde își desfășura, până de curând, activitatea Asociația Foc și Pară. Indecis a ajuns între timp un spațiu nomad.
Silviu Oravitzan este un nume de referință în lumea artei și, ajuns la aproape 82 de ani, continuă să fascineze și să inspire. În Spațiile Oravitzan sunteți invitați să descoperiți un univers artistic în care tradiția și modernitatea se împletesc armonios. Prin cele 80 de opere expuse în opt săli vi se va deschide o fereastră către creația unui artist care a interpretat conexiunile dintre tradiția bizantină și contemporaneitate prin simboluri universale.
Spațiile Oravitzan celebrează, așadar, opera și spiritul unui artist care și-a dedicat întreaga viață artei și dragostei față de Dumnezeu. Expoziția permanentă care va rămân în Bastionul Theresia este un spațiu al Luminii pe care ar fi păcat să nu-l vizitați.
Cinema Victoria sărbătorește un an de când a început să-și facă loc în programul iubitorilor de filme din Timișoara. Va fi un program gândit să te bucure, din care nu lipsesc avanpremierele, teatrul, întâlnirile cu invitați speciali, filmele de cinematecă sau animațiile pentru întreaga familie. Sperăm să nu lipsești de la întâlnire!
Și, la fel ca la inaugurare, va fi iar Noaptea albă a filmului românesc, ocazie cu care poți vedea în premieră la Timișoara trei producții în exclusivitate la Cinema Victoria. Sărbătoarea continuă însă până duminică.
Dacă n-ați fost duminică să vedeți Fanfare Ciocărlia, ați ratat o seară absolut minunată. N-au fost extratereștrii pe scenă, ci doar niște oameni care fac muzică din suflet, reușind să atingă, prin ea, sufletele a milioane de oameni din toată lumea. Vă lăsăm mai jos câteva gânduri despre ce înseamnă să știi să transmiți, în cea mai pură stare, bucuria, dar și că ea e uneori mai greu de dus decât pare.
Ce aduce pozitiv titlul de Capitală Europeană a Culturii și infuzia de act cultural unui oraș, unei țări, unei societăți?
Dincolo de bagajul cultural pe care trebuie să-l pună la bătaie, în fața lumii, acest experiment e un câștig, rupe granițe, atrage oameni, concurează, dă ritm comunității, e un pariu perfect pentru orice suflet ce știe să înțeleagă ce e frumos. E ceva de aplaudat. Să știi să îți reprezinți țara e o ofertă de nerefuzat, indiferent că ești de-al casei sau că ești invitat.
Fiecare concert Fanfare Ciocărlia, pe scenă, este pentru noi o modestie a jocului, acolo, între sunete, în folclor, în distracție, pentru fiecare popor unde umblăm, oriunde reprezentăm România. E o onoare. Uneori doare.
Ce așteptați anul acesta în și de la Timișoara?
Așteptarea e când aștepți publicul înainte de concert, când îți reamintești pe unde te-a zburat Ciocărlia, cand te încarci, pentru că pentru fiecare om trebuie să fii la fel, pentru că ești acasă și-ți cânți copilăria.
Suntem în turneu. În țară mai cântăm la București, Brașov, Cluj, Iași. Noi suntem din 10 Prăjini, bucuria e aceeași. Este ceva mișto. Pentru noi e vital să dănțuim lumea până la final.
Revenim la Timișoara, la Casa Tineretului, invitați de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș. Nu poate fi o bucurie mai mare. Sunt 27 de ani de când perindăm lumea întreagă, o să avem în public tineri care, poate, atunci când am început a ne plimba, nu erau născuți.
În backstage, înainte de concert, fiecare dintre noi e singur cuc, când urcăm pe scenă, în public, e balamuc.
14 septembrie, ora 19,30
Teatrul German de Stat, str. Alba Iulia
Textul a fost scris în câteva luni, în timp ce Pascal Rambert monta simultan spectacole pe mai multe continente. Este o ficțiune, chiar dacă actorii și actrițele de la TGST i-au furnizat materialul: amintiri, experiențe, vise. În cea mai mare parte, acestea erau legate de profesia de actor, deoarece scena este în centrul vieții.
15 septembrie, ora 19
Meta Spațiu, bd. Mihai Viteazu
„Porous Matter. Void fractions in material, ideas and society” aprofundează conceptul de „materie poroasă” și explorează implicațiile sale în diverse contexte. Printr-o abordare interdisciplinară care combină arta și știința, expoziția își propune să facă lumină asupra frumuseții ascunse a „fracțiilor vide” din lumea noastră.
16 septembrie, ora 19
Teatrul Național Timișoara
„Despre câini. Povești cu câini. Poeme pentru câini. Astăzi am fost la un adăpost pentru câini de lângă oraș. Cu toți actorii. Documentare pentru roluri. Câteva ore de tandrețe oferite câinilor din adăpost. Prea puține. Ședință foto. Filmări. Speranțe oferite câinilor. Și la final, abandonul. Fiecare cu ale lui. La repetiția de seară însă, nu s-a putut lucra nimic. Ceva din actori rămăsese acolo.” (Radu Afrim, regizor).
16 septembrie, ora 20
Iulius Town
Lepa Brena, cea mai bine vândută solistă din istoria Balcanilor, revine la Timișoara, pentru un concert extraordinar alături de trupa Slatki Greh. Lepa Brena a mai cântat la Timișoara în 1984, pe stadionul „1 Mai”, în faţa a peste 50.000 de oameni. A rămas unul din cele mai importante concerte din cariera ei, dar și probabil cel mai mare concert internațional din epoca Ceaușescu.
16 septembrie, ora 21
Piața Sf. Gheorghe
Piața Sf. Gheorghe devine un spațiu imersiv care, prin sunete și imagini, va spune povestea a patru orașe europene - Timișoara, Szeged, Subotica și Odesa. Având ca punct de pornire elementele comune ale arhitecturii Secession (Art Nouveau) de la începutul secolului trecut, performance-ul explorează teme și motive utilizate în plastica arhitecturală din cele patru orașe.
17 septembrie, ora 19,30
Iulius Town
Nu avem granițe când vine vorba de distracție. Hai în 17 septembrie la Flight over Borders, la Iulius Town. Începând cu ora 19,30, la butoane va fi DJ Kuky. Zburăm peste granițe și o aducem tocmai pe Jamala, câștigătoarea Eurovision 2016. Seara se încheie cu Argatu', așa că se anunță o petrecere marca Flight Festival, așa cum sunteți deja obișnuiți.
Marți, 12 septembrie
Meta Forum – From local to global / Sci-art Your Life!, MV SCi-Art, ora 16
Recital de pian Rudolf Meister, Liceul de Artă „Ion Vidu”, ora 19
50% Off Tuesday, D’arc, ora 19
Curs de filosofie practică, Noua Acropolă, ora 19
Zorba Grecul, Teatrul Național, ora 19
KizomBachata Party, Latin Bug Dance School, ora 22:15
Black & White Party, Berărescu, ora 23
Miercuri, 13 septembrie
Alina Bârgăoanu – Pericolul fake news, UVT, ora 10
Space Posters – Arta și spațiu în istorie, Asociația Photographica, ora 9
Meta Forum – From local to global / Sci-art Your Life!, MV SCi-Art, ora 16
Banat IT Autumn BBQ – Carnaval edition, Iulius Town, ora 18
Miercurea în grădină #02: retrospectivă spațiu construit și discuție stagiatură, OAR Timiș, ora 18:30
Hommage a Brâncuși, Ornella Fusion Gallery, ora 18:30
Arsenie. Viața de apoi, Cinema Victoria, ora 18:30
Stand-up Comedy – Open Mic, Manufactura, ora 19
Midweek Session w. Mario, D’arc, ora 19
Marea ceapă, Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, ora 19
Maestrul grădinar, Cinema Victoria, ora 20:30
Metalpunx Nemesis: Leather Brigade – Slicer – Necrodelusion, Nemesis Art Club, ora 21
Joi, 14 septembrie
Expoziția „Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele”, Muzeul Național al Banatului, ora 10
Vernisajul expoziției permanente Spațiile Oravitzan, Muzeul Național al Banatului, ora 13
Ex-Pau-sition – lucrare de Mădălina Dan, Cazarma U, ora 14
Meta Forum – From local to global / Sci-art Your Life!, MV SCi-Art, ora 16
Lansare de carte – Book of Visions for a #newTogether, Sala 2, ora 16
„drawings / desene” – Grupul Noima 20 de ani, Casa Artelor, ora 18
Coatings – VideoArt Garden, Cazarma U, ora 18
Joi pe’nserat, C House Milano, ora 18
Adio, adio… după 20 de ani. Discuție cu Radu Pavel Gheo, Librăria La Două Bufnițe, ora 18:30
Evening Dance, D’arc pe mal, ora 18:30
Enrico Bravi Talk: graphic design practice, HEI – Bastionul Theresia, ora 18:30
Zăpadă de august, Cinema Victoria, ora 18:30
Expoziția Common Heritage – The Tale of Four Cities, Faber, ora 19
Marea ceapă, Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”, ora 19
Make friends in Timișoara, ora 19:30
Showcase Muzicon #10 Mostre & Volga ARM, D’arc, ora 20
Exercitii de improvizație, Casa Tineretului, ora 20
Așteptându-l pe Brâncuși #15, Piața Unirii, ora 20
Fucking Bornholm, Cinema Victoria, ora 20:30
Joi de karaoke, Josefin Pub, ora 21
Vineri, 15 septembrie
Masterclass de olărit cu Daniel Leș și Nicolae Leș, Casa cu Iederă, ora 12
Ex-Pau-sition – lucrare de Mădălina Dan, Cazarma U, ora 14
Sărbătorim Victoria, Cinema Victoria, ora 17
Baroque Watermusic, Canalul Bega, ora 17
Cum să prinzi o stea - atelier de lectură pentru copii, Atelier Photographica, ora 17
Coatings – VideoArt Garden, Cazarma U, ora 18
Cartiere și caractere, Reciproc, ora 18
Conferință internațională Common Heritage – The Tale of Four Cities, Faber, ora 18
Noaptea albă a filmului românesc: Vulturii din Țaga, Cinema Victoria, ora 18:30
De pe când puteam fi astronaut – Andreea Ioniță @RAFT Timișoara, MV, ora 19
Concert Rava / Bejbi Motorola / Hvnds, Iulius Gardens, ora 19
Latino Workshops & Party, Dance Stage, ora 19
Seara în care se poate întâmpla orice, Casa Maghiară, ora 19
Amintiri din epoca de școală, Teatrul Național, ora 19
Concert Ricardo Caria, Porto Arte, ora 20
Atomic (HU) / Innistrad (HU), Manufactura, ora 20
Încercăm un show la Mayerhoff Brauerei cu Bogdan Claudiu și Gordan, ora 20
Live Music – Bella Luna, C House Milano, ora 20
Noaptea albă a filmului românesc: Tigru, Cinema Victoria, ora 20:30
Light & Music show / Light Structure experiment, MV, ora 21
Cool Retro, Casa del Retro, ora 21
Friday we sing and dance – Karaoke Party, Josefin Pub, ora 21
17@Aether, cu Le Popiscan, Aethernative, ora 21
PacPac Paradis, Nonamebeach, ora 22
Dark connections #1, M2 – event venue, ora 23
Astronaut Kru vs Frenky SS, Hamei, ora 23
Back to school or just too cool?, Fratelli, ora 23
Noaptea albă a filmului românesc: Soțul meu musulman, Cinema Victoria, ora 23
Sâmbătă, 16 septembrie
CozZzmonautica 2023 – Partisans in Space, Palatul Ștefania, ora 11
Scufița Roșie și aventurile ei, Sala Capitol, ora 11
Luminary Lab - Activități STEM practice cu ajutorul luminii, cu Dorian Bolca, MV, ora 12
Atelier practic de cianotipie cu Marius Parghel, ecoop, ora 13
Bikers Picnic, ediția a III-a, Muzeul Satului Bănățean, ora 13
Bass on board: Boat Party, Pelican, ora 14
Ex-Pau-sition – lucrare de Mădălina Dan, Cazarma U, ora 14
Workshop & party – dansuri de societate, Dance Stage, ora 14
Istorie cosmică – tur ghidat pentru familii, Parcul Gh. Doja, ora 15
Tango Weekend: Back to School, Tango del Alma, ora 16
Patrula Junglei: Turul lumii, Cinema Victoria, ora 16
Atelier gastronomic: Gustul ca patrimoniu, Reciproc, ora 17
Check Art Festival, Iulius Town, ora 17
Coatings – VideoArt Garden, Cazarma U, ora 18
Saturday Groove w. Funkster, D’arc pe mal, ora 18
Călugărița feministă și misoginul modernist, Sala Capitol, ora 18
Guided Tour / Meet the curator, artists & scientists, Meta Spațiu, ora 18
Crima este a mea, Cinema Victoria, ora 18
Forumul Ansamblurilor Neprofesioniste din Transilvania, Casa Studenților, ora 18
Omul cu șobolani / Ego / TrupaHazard, În spatele casei, ora 19
Punk in the Dark Age III / Sukob/Hr + Livia Sura/Tm, Nemesis Art Club, ora 20
Uniforma – Live, Manufactura, ora 20
Jubileul unei bănci private, Sala Capitol, ora 20
Concert Sian Brie Trio, Pepiniera – 1.306, ora 20
Aikon, Cinema Victoria, ora 20:30
Arhiva de Sunet Live@TM Party, Aethernative, ora 20:30
Dansul elementelor cu Urban Verbunk, Parcul Rozelor, ora 21
Saturday is for karaoke party, Josefin Pub, ora 21
Milonga Malena – Watermelon Sugar High, Tango Malena, ora 21:30
Electroclown aka Văzduh – DJ St + Live Afro-Brazilian Percussion, Hamei, ora 23
Duminică, 17 septembrie
Atelier de storytelling pentru copii, Casa Jakab Toffler, ora 12
Vernisaj grafică, Cazarma U, ora 14
Tango Weekend: Back to School, Tango del Alma, ora 15
Maria Mirabela, Cinema Victoria, ora 15
De-aș fi... Harap Alb, Cinema Victoria, ora 16:30
Check Art Festival, Iulius Town, ora 17
Minimarket ABC – expoziție de fotografie, Galeria 5, ora 18
Valurile Dunării, Cinema Victoria, ora 18:30
Flight over Borders – a journey through time and cultures: DJ Kuky, Jamala, Argatu’, Iulius Town, ora 19:30
Cinema Paradiso, Cinema Victoria, ora 20:30
Luni, 18 septembrie
Atelier de interpretare a patrimoniului, Piața Victoriei, ora 12
Zambara Kabarett la Festivalul in: v z b l, Teatrul Basca, ora 19
Tango del Alma: curs nou de tango argentinian pentru începători, Tango del Alma, ora 19
Concert Santino Spinelli, Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, ora 20
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News