Evenimentul ''Şezând la masă cu Brâncuşi'', care face parte din proiectul intitulat ''după Sculptură, Sculptura după'', s-a desfăşurat vineri seara, la Cazarma U din Timişoara, manifestările dedicate marelui sculptor în acest an culminând cu vernisarea în septembrie a expoziţiei "Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale".
Coordonatorul relaţiei cu presa al proiectului "după Sculptură, Sculptura după", Delia Barbu, a declarat pentru AGERPRES că întâlnirea "Şezând la masă cu Brâncuşi" este o altfel de introducere a sculptorului în Timişoara anului 2023.
"Cred că cel mai frumos lucru este faptul că de la deschiderea Cazarmei U ca spaţiu expoziţional de sculptură, în luna mai, Brâncuşi a fost adus aici, fără ca el să fie de faţă. Spiritul lui este aici. În cazarmă sunt expuse coloanele brâncuşiene reinterpretate. Iar Laura West, profesor Fulbright la Universitatea de Vest din Timişoara şi la Universitatea Salisbury din Maryland, SUA, a prezentat în cadrul acestei întâlniri poveşti în interpretarea proprie, despre opera marelui sculptor", a spus Delia Barbu.
"Proiectul 'după Sculptură, Sculptura după' îşi completează demersul prin câteva evenimente care vizează pregătirea publicului pentru întâmpinarea operei lui Brâncuşi, parcurgerea unui drum de apropriere conştientă, asumată. Ne-am obişnuit să ne raportăm la marile valori ale culturii, fie că se cheamă Eminescu, Brâncuşi, Enescu sau altfel, simplist encomiastic, cu prefabricate de gândire, or în cursul perioadei următoare cred că e important să ne uităm la sculpturile care vor fi arătate la muzeu de-adevăratelea, punându-ne întrebări, iscodindu-le, poate, lăsându-ne ghidaţi de emoţiile proprii. Doar astfel vom trăi, cred, bucuria formatoare care ne poate duce la înţelegerea operei sale", a spus Sorina Jecza, preşedinte al Fundaţiei Interart Triade, iniţiatorul proiectului "după Sculptură, Sculptura după".
Expoziţia intitulată "Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale" va reuni, pentru prima dată în România, după 50 de ani, în perioada 30 septembrie 2023 - 28 ianuarie 2024, sculpturi emblematice din perioada de maturitate a artistului, de la mari muzee ale lumii, precum Centrul Pompidou sau Tate Gallery, dar şi din tinereţea acestuia, din colecţii muzeale şi private din România. Va fi expusă şi o selecţie inedită de fotografii şi fragmente filmate de artist. La Muzeul Naţional de Artă Timişoara vor fi prezentate peste 100 de opere brâncuşiene, multe dintre acestea fiind expuse pentru prima dată în România, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News