Ne pregătim de sărbători, motoarele pierd puțin din turație și cam toată lumea se gândește la ce va găsi / ce va pune sub brad. Ne tragem și sufletul, după un weekend în care Timișoara a sărbătorit cu mic, cu mare, un an greu, dar frumos și inspirat. Asta nu înseamnă însă că tragem obloanele. Nici vorbă! Dacă aveți poftă de puțină cultură, aveți de unde alege și în această săptămână. Sunt filme faine, concerte cu artiști locali și nu numai, petreceri, expoziții, lansări de carte sau lecturi. Dacă vreți la teatru sau la operă, se poate și asta, deși, în unele cazuri, s-ar putea să nu mai găsiți bilete.
Nu uitați că, în aceste zile, se împlinesc 34 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, momentul care a schimbat pentru totdeauna destinul României. Are loc și tradiționalul marș al eroilor, iar amintirea lui Ion Monoran, care a oprit tramvaiul în Piața Maria, e încă vie.
Deci... aveți iarăși de unde alege. Și, dacă totuși, alegeți doar să stați mai mult pe acasă în această perioadă, odihniți-vă bine. Nu de alta, dar anul viitor o luăm de la capăt.
Să reconstruim ce s-a pierdut. Ediția a doua
13 - 16 decembrie
HEI - House of European Institutes
„Să reconstruim ce s-a pierdut. Ediția a doua” aduce în atenția publicului o intervenție semnată Iulian Bisericaru, recontextualizând panouri pictate de mari dimensiuni, comisionate pentru ediția din acest an a Maratonului Internațional de la Sibiu. O selecție este prezentată la Timișoara pentru a doua oară, sub forma unei instalații in situ.
Spațiul în care are loc această expoziție a stat, în 2023, sub semnul HEI - House of European Institutes / Casa Institutelor Europene. Inaugurată în iunie 2023, aceasta a
apărut sub „umbrela” EUNIC România, rețeaua institutelor culturale europene, una dintre cele mai active rețele naționale din UE. HEI este primul proiect în care sunt implicate toate organizațiile din rețea.
Despre cum a apărut HEI - House of European Institute la Timișoara și ce se va întâmpla anul viitor le-a povestit colegilor noștri Cristiana Tăutu, co-curatoarea acestui centru cultural inedit, într-un interviu pe care îl puteți citi AICI.
Common Heritage: The Tale of Four Cities
16 decembrie, ora 17
Muzeul Apei, Calea Urseni
Proiectul Common Heritage a avut drept scop identificarea elementelor comune ale patrimoniului arhitectural și celebrarea diversității culturale care caracterizează orașele Timișoara, Subotica, Szeged și Odesa. Separate de granițe, acestea împărtășesc elemente decorative ale stilului Secession, specific perioadei anilor 1900. Proiectul a inclus atât o componentă de cercetare, cât și de arte vizuale, ambele regăsindu-se în volumul „Secession Detail - A Common Heritage”, care include ilustrații create de Bogdan Gărgăriță și Maria Poștea și articole care tratează împreună elementele arhitecturale din orașele implicate.
Filmul „A Tale of Four Cities” este realizat de George Predoiu și reprezintă o producție video experimentală, în care istoria celor patru orașe se împletește, iar diferențele devin aproape imperceptibile.
Festivalul Internațional de Poezie Ion Monoran
Între 14 și 16 decembrie are loc a cincea ediție a Festivalului Internațional de Poezie Ion Monoran. Programul include lecturi performative, lansări de carte, inclusiv a antologiei „Dragă Poezie”, a lui Ion Monoran, dar și un tur istoric cu Tramvaiul Revoluției.
Scriitorii Viorel Marineasa și Gabriel Timoceanu îi vor purta pe călători înapoi în timp și le vor (re)aminti una dintre cele mai frumoase întâmplări din Decembrie 1989, un act de curaj nebunesc la acea vreme, care a intrat pentru totdeauna în istorie.
Minitremu, zece ani de explorare în educație
Inspirate de practica artistică și pedagogică a lui Mircea Nicolae, atelierele susținute de Laura Borotea și Gabriel Boldiș cu eleve și elevi de la Liceul Teoretic „Jean Luis Calderon” au explorat trei direcții: însemnătatea spațiilor de tranziție în țesătura socială a orașului, relaționarea activă cu spațiul urban prin semne și mesaje care revelează subiectivitatea individuală și explorarea potențialului creativ al obiectelor găsite și abandonate.
Ce este, de fapt, și cum a apărut Minitremu puteți citi AICI, într-un interviu pe care Laura Borotea și Gabriel Boldiș l-au acordat colegilor noștri.
Cântec de sărbătoare
13 decembrie, ora 18,30
Timișoara Convention Centre
Alături de Ansamblul Profesionist Banatul, invitați în recital sunt Niculina Stoican, Liliana Laichici, Adrian Stanca, Petrică Miulescu Irimică, Andra Chisăliță, Luminița Safta, Lavinia Buru, Dorinel Gavriluț Pîrvoni și Ciprian Pop. Invitați speciali sunt Taraful Rutenilor și Carmen Chindriș.
The Story. Ai auzit?
14 decembrie, ora 19,30
Cinema Victoria, str. C. Porumbescu
The Story - Povestea Crăciunului spusă într-o manieră fidelă, autentică și relevantă vremurilor pe care le trăim. Ana Kui vă nvitǎ sǎ auzim in premieră , alături de Johnny Kui, Marco Alǎzǎroae, Emi Kui și Daniel Kui, noul EP al cǎrui titlu ne pune aceeași întrebare… Ai auzit?
Pe aripile vântului, 84 de ani
15 decembrie, ora 18,30
Cinema Timiș, Piața Victoriei
În 15 decembrie 1939 avea loc premiera filmului „Gone with the Wind”, devenit un clasic al cinematografiei americane. Îl poți (re)vedea pe marele ecran de la Cinema Timiș la exact 84 de ani de la lansare, în 15 decembrie 2023. Filmul are o durată de 4 ore și va rula cu o pauză de 15 de minute la mijloc.
25 de ani AnonimTM
15 decembrie, ora 22
D'arc, Piața Unirii
Un party care a avut loc în decembrie 1998 reprezintă acum momentul de început al AnonimTM. Numele pe care l-am ales atunci a devenit între timp parte din istoria mișcării românești de breakbeat și drum'n'bass. Numele nostru îi reprezintă pe toți cei care au fost acolo.
Faberland
16 decembrie, ora 10
Faber, str. Peneș Curcanul
Pentru al treilea an consecutiv, designeri și artiști locali transformă Faber într-un loc magic, unde te poți bucura de momente frumoase alături de prieteni și familie. Poți să alegi cadouri, să încerci bunătăți, iar seara, să dansezi.
André Rieu’s White Christmas
16 decembrie, ora 17
Cinema Timiș, Piața Victoriei
Pentru mulți, Crăciunul este cea mai frumoasă perioadă a anului. Anul acesta, el vine mai devreme cu filmul concertului „White Christmas”. La Timișoara îl poți vedea la Cinema Timiș. Spectacolul e subtitrat în engleză.
Laborator de idei și sunete In Memoriam
16 decembrie, ora 19
Filarmonica Banatul, bd. CD Loga
Emil Hurezeanu, publicist, scriitor, diplomat, fost director adjunct și director al Radio Europa Liberă, și Neculai Constantin Munteanu, jurnalist, fost senior editor al emisiunii „Actualitatea românească” la Radio Europa Liberă, vor fi realizatorii Laboratorului de idei și sunete In Memoriam.
Amalia Gaiță Live: As the Night Falls
17 decembrie, ora 20
PixelTM, Piața Unirii
PixelTM va fi inundat de energia distinctă a Amaliei Gaiță, oferind o combinație captivantă de ritmuri soul-rock, funky și jazz, un melanj între Skunk Anansie și Sade. Experiența live este îndrăzneață și expresivă, așa că îndrăznește și tu să o descoperi.
Marți, 12 decembrie
Cartea de marți, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”, ora 16
Japan Culture Workshop, Casa Tineretului, ora 18
Iarna în pași de dans – Denisse Ballet School, Teatrul Național, ora 18,30
Recital de percuție, Ansamblul de Percuție al Universității din Kassel, coordonat de Olaf Pyras, Filarmonica Banatul, ora 19
O literă în oglindă, Teatrul Național Timișoara, ora 19
Lacul lebedelor revăzut, Teatrul Maghiar, ora 19
Stand-up comedy / Open Mic – seara amatorilor, M2 event venue, ora 19,45
6 ani de Like Pub, Like Pub, ora 22
KizomBachata Party, Latin Bug Dance School, ora 22,15
Miercuri, 13 decembrie
The Pod Generation, Cinema Victoria, ora 10
Expunere rezultate ateliere susținute de Mihai Toth, Școala Gimnazială 30, ora 17
Magia animației: Seară de film cu părinți și copii, Amalgam, ora 17,30
Curs de introducere în arta contemporană, cu Maria Orosan-Telea, ArtEncounters, ora 18
Esthetic / Aesthetic, Ornella Fusion Gallery, ora 18,30
Frunze căzătoare, Cinema Victoria, ora 18,30
Coram Deo – concert de Crăciun, Domul Romano-Catolic, ora 19
Otello, Opera Națională Română, ora 19
Bărbații la 40, femeile la 43, sala Capitol, ora 19
Yoga in the library, Biblioteca BCUT, ora 19
Adevărul, Teatrul Național Timișoara, ora 19
Seara în care se poate întâmpla orice – seară de improvizație, Casa Maghiară, ora 19
Seară de film: 12 Angry Man, UVT, ora 20
The Portuguese Woman (2018) – Proiecție F-Sides Cineclub, Cinema Victoria, ora 20,30
Joi, 14 decembrie
Christmas Pop-Up / Give Locally, Less Zero Waste Shop, ora 12
Să reconstruim ce s-a pierdut. Ediția a doua, HEI - Bastion, ora 16
Festivalul Internațional de Poezie Ion Monoran: Lectură performativă – Aici se ridică Bertolt Brecht, cu Claudiu Komartin și Mirela Iacob, Fundația ArtEncounters, ora 17
Lansare de carte Traian Abruda – Spărgătorul de greață, Nemesis Art Club, ora 17
O carte pe lună, La Două Bufnițe, ora 18
Apa ca un bivol negru, proiecție de film, Meta Spațiu, ora 18
Recital educativ / Comorile ascunse ale muzicii vocale (7 – 12 ani), Filarmonica Banatul, ora 19
Atlantis + Blue Sync, M2 event venue, ora 19
Zorba Grecul, Teatrul Național Timișoara, ora 19
Concert de colinde cu Paula Seling, sala Capitol, ora 20
Vineri, 15 decembrie
Learning Together: Practicing Cultural Mediation Today, ArtEncounters, ora 10
Micul prinț, spectacol pentru copii, FITT, orele 11 și 16
Expoziția „Banatul Otoman – restituiri culturale”, Muzeul Satului Bănățean, ora 13
Între revoluții, Cinema Victoria, ora 15,30
Să reconstruim ce s-a pierdut. Ediția a doua, HEI - Bastion, ora 16
Tur ghidat / Porous Matters, Meta Spațiu, ora 18
Art Your Christmas – târg de artă cu Livia Mateiaș și Marius Jurca, artouching, ora 18
Festivalul Internațional de Poezie Ion Monoran: Lansare triplă de carte – Constantin Vică, Diana Cornea și Cătălin Șuteu, La Două Bufnițe, ora 18,30
Life in plastic it’s fantastic, NavaC2, ora 19
Lotus LAN Party #2, FITT, ora 19
Recital de violoncel / Ansamblul CelloTim, Filarmonica Banatul, ora 19
Breaking News, Teatrul Național Timișoara, ora 19
Spectacol aniversar 70 de ani: Poruncile, Teatrul Maghiar, ora 19
Expunere rezultate ateliere susținute de Minitremu | Prezentare publicație „Mircea Nicolae – De unul singur”, Minitremu (un)learning Center, ora 19
Ferma animalelor, Teatrul Auăleu, ora 19
Concert extraordinar Mircea Vintilă, Porto Arte, ora 20
Milonga Querida, Bastion, ora 20
Wonka, Cinema Victoria, ora 20
Snowflake Sparkles Party, Crush drink & dance, ora 20,30
MiniZucchini, aethernativ, ora 21
Bruno & the Blues, Mononom, ora 21
Concert Vest Phoenix Cover & Titi Dragomir, Nemesis Art Club, ora 21
Shotest party, Like Pub, ora 22
Sub:Control presents: Sepia, Escape Underground Hub, ora 23
Psy WinteR, Nemesis Art Club, ora 23
Sâmbătă, 16 decembrie
Cursă lungă. Expoziție, Muzeul Apei, ora 11
Să reconstruim ce s-a pierdut. Ediția a doua, HEI - Bastion, ora 11
Târg caritabil de cărți pentru Educația la Sat, Nori Specialty Coffee, ora 12
Urban Clothing Swap, Redecy, ora 12
Eco-Shop – târg de artă, meșteșug și sustenabilitate, Reciproc, ora 14
Theatre Intro & Self Expression, FITT, ora 14
Wonka, Cinema Victoria, ora 15
Festivalul Internațional de Poezie Ion Monoran: Plecare din Piața Maria - Tur istoric - Tramvaiul Revoluției / Timiș 2 - Viorel Marineasa și Gabriel Timoceanu, ora 16
Umbra lui Caravaggio, Cinema Victoria, ora 17,30
Forge&Lumiere: Fuziunea sculpturilor metalice și a luminii, Galeria 5, ora 18
Ziua de teatru Diogene V. Bihoi: Un sentiment puternic, Casa Studenților, ora 18
Marșul eroilor: Cine uită e complice, Piața Maria, ora 18
Poetry Jazz Suite - o lirică a Banatului în 8 tablouri sonore, Nemesis Art Club, ora 18
Festivalul Internațional de Poezie Ion Monoran: Lansarea antologiei „Dragă Poezie”, Viorel Marineasa, Claudiu Komartin, Robert Șerban, Marcel Tolcea. Moderator: Alex Higyed, La Două Bufnițe , ora 18,30
Vernisaj expoziție „În ghicitură” – Constantin Flondor, Galeria Jecza, ora 19
Concert vocal-simfonic extraordinar, recviem „In Memoriam”, dedicat victimelor comunismului, Sala Capitol, ora 19
Ziua de teatru Diogene V. Bihoi: Autoportret absurd de țară, Casa Studenților, ora 19
Sunt o babă comunistă, Teatrul Național Timișoara, ora 19
Ferma animalelor, Teatrul Auăleu, ora 19
Alternosfera / Aritmii Tour, Casa Tineretului, ora 20
Ziua de teatru Diogene V. Bihoi: Premiile Diogene 2023, Casa Studenților, ora 20
Concert Frate Gheorghe, PixelTM, ora 20
Festivalul Internațional de Poezie Ion Monoran: Lectură de Poezie – Invitați speciali: Claudiu Komartin, Lena Chilari, Cristina-Maria Crudu, Constantin Vică, Cătălin Șuteu, Ligia Keșișian, Robert Șerban, Marcel Tolcea, Tudor Crețu, Gabriel Timoceanu, Adrian Bodnaru, Daniela Rațiu, Dan Nicolo, Ioana Văcariu, Ioana Lavinia, Fabiola Pascu, Alina Dumitrescu, Vlad Ciurescu, Delia Costea, Ionuț Manea, Miruna Todor, Cristi Căliman, Reciproc, ora 20
Songs of Earth, Cinema Victoria, ora 20
Libertate, Cinema Timiș, ora 20
Imund: Eroii nu au moarte, concert dedicat eroilor Revoluției din 1989, Nemesis Art Club, ora 21
TM TakeoVeR 20, Escape Underground Hub, ora 23
B-bash rave, Hamei, ora 23
Duminică, 17 decembrie
Faberland, Faber, ora 10
Teatru de păpuși: Visul omului de zăpadă, Iulius Town, ora 11
Să reconstruim ce s-a pierdut. Ediția a doua, HEI - Bastion, ora 11
Urban Clothing Swap, Redecy, ora 12
Târg de carte și vinil, Scârț Loc Lejer, ora 12
Marea migrație, Cinema Victoria, ora 15
Actorul și sălbaticii, Cinema Victoria, ora 17
Băiatul și stârcul, Cinema Timiș, ora 17
Cafeneaua filosofică, Casa Studenților, ora 18
Fetița cu chibrituri, spectacol de dans contemporan, Casa Tineretului, ora 18
Scripcarul pe acoperiș, Opera Națională Română, ora 18
Poetry Jazz Suite - o lirică a Banatului în 8 tablouri sonore, Nemesis Art Club, ora 18
Concert de colinde cu Narcisa Suciu, sala Capitol, ora 19
Ferma animalelor, Teatrul Auăleu, ora 19
Krippenspiel und Weihnachtskonzert, Domul Romano-Catolic, ora 19,30
Napoleon, Cinema Timiș, ora 19,30
Visul, Cinema Victoria, ora 20
Luni, 18 decembrie
Cosmic Homes, expoziție de design interior, Centrul de Proiecte, ora 18
Poetry Jazz Suite - o lirică a Banatului în 8 tablouri sonore, Nemesis Art Club, ora 18
Zile roșii, nopți albe, Memorialul Revoluției, ora 19
O noapte furtunoasă, sala Capitol, ora 19,30
Regal vienez, Opera Națională Română, ora 20
Ți-a plăcut ce a
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News