Sir Tom Jones se află în convalescenţă după ce a trecut prin a doua operaţie de înlocuire de şold
Cântăreţul britanic în vârstă de 82 de ani, care a suferit o operaţie la şold în 2017, a dezvăluit recent, prin intermediul reţelelor sociale, că se recuperează după ce a suferit o a doua intervenţie chirurgicală similară, la celălalt picior.
Interpretul hitului "Delilah" a scris pe Instagram: "Papa are acum două şolduri noi! Pentru toţi cei îngrijoraţi şi care au trimis urări de bine, sunt încântat să vă transmit că recenta intervenţie chirurgicală prin care am trecut a mers foarte bine, urmez sfaturile şi fac fizioterpie, aşa că sunt bucuros să spun că voi reveni curând!".
Tom Jones a vorbit despre problemele sale de sănătate la începutul acestui an, când a dezvăluit că urmează să treacă printr-o a doua operaţie de înlocuire de şold.
Vedeta a recunoscut, de asemenea, că evoluţia sa pe scenă depindea de problema de la şold. "Am o masă de inversie în cabină. Aşa că stau stau cu susul în jos câteva minute (...) Pot să interpretez cam patru melodii aşa", a spus el. "Am descoperit că pot să cânt mai uşor stând jos decât în picioare", a adăugat artistul la acea vreme, notează Agerpres.
Legendarul cântăreţ galez, declara, anul trecut, la împlinirea vârstei de de 81 de ani, a declarat că este ''în formă'' şi nu are de gând să se retragă din activitatea concertistică, relatează luni contactmusic.com.
''Am oase bune şi sunt destul de în formă şi, atât timp cât am două picioare zdravene, voi continua să concertez'', a spus el într-un interviu acordat ediţiei din Statele Unite a OK! Magazine.
"Abia aştept spectacolele live pentru că îmi place să cânt în faţa multor oameni. Fără ele, ce rost are?", a spus muzicianul.
Tom Jones a admis, însă, că perioada în care în timpul concertelor sale femeile din public aruncau pe scenă obiecte de lenjerie intimă a trecut de mult. ''Pantalonii strâmţi, cămaşa deschisă la gât, oamenii aruncându-mi lucruri... acestea s-au dus cu timpul'', a declarat interpretul hit-ului ''What's New Pussycat?''.
''Mă concentrez mai mult asupra modului în care cânt, mai puţin pe felul în care mă mişc. Nu pot să fiu acolo sus şi să susţin că sunt domnul macho, pentru că nu sunt. Nu sar de colo-colo, dar trebuie să recunosc că nu mă simt de 80 de ani'', a precizat artistul.
Membru în juriul concursului de talente ''The Voice'', Tom Jones, a adăugat că se bucură de viaţa de senior şi că este mândru de realizările sale, mai ales de momentul în care a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu titlul de cavaler, în 2005, notează Agerpres.
''Lucrul cu care mă mândresc cel mai mult este faptul că am fost numit cavaler de regină. Când eram copil, nu se acordau medalii artiştilor. Mi-am zis doar că dacă mi-aş putea câştiga existenţa în postura de cântăreţ, aş fi cea mai fericită persoană din lume, ceea ce sunt, dar nu te gândeşti că vei fi numit cavaler. Este un lucru minunat, la care nu m-am aşteptat'', a declarat artistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News