Toni Grecu a ajuns să își vândă casa și să se mute, din cauza gălăgiei făcute de vecini. Întâmplător, chiar Laura Andreșan era cea care provoca gălăgia, iar actorul a pus-o la punct.
În urmă cu mai mulți ani, Toni Grecu i-a aruncat câteva vorbe grele Laurei Andreșan, vecina sa de atunci. Motivul, fosta actriță de filme pentru adulți făcea prea multă gălăgie, iar actorul nu se putea odihni noaptea. Pentru că lucrurile nu s-au rezolvat, acesta a ajuns să se mute din bloc.
„Am o problemă cu cuplurile iubărețe, dacă o fac la ora 03:00 dimineața, deasupra mea, și nu mă lasă să dorm, da! N-am nicio vină să asist la aspecte sexuale nocturne care depășesc bariera fonică suportabilă. Am avut o discuție mai aprinsă cu vecina de sus (Laura Andreșan – n.r.), îmi cer iertare acum, după mulți ani. Asta e viața. Blocul era de vină, cu niște planșee subțiri, un bloc mizerabil, se auzeau și pașii, și respirația. Când omul vrea să facă ceva deosebit în casa lui, trebuie să se asigure. Eu nu am fost victima vecinei, ci a constructorilor, care nu și-au făcut datoria”, a mărturisit Toni Grecu în cadrul emisiunii ”40 de întrebări”, la Kanal D, potrivit Libertatea.
Ulterior, actorul s-a lovit încă o dată de această situație și a ajuns la concluzia că nu gălăgia vecinilor este de vină și nici constructorii. Acesta spune că are somnul extrem de sensibil.
„Apoi, am mai pățit-o, la fel, asta e. Eu am un somn iepuresc, dacă sunt zgomote prea mari în jur, nu mă pot odihni”, a precizat artistul.
„Românii știu să facă haz de necaz! E una dintre principalele trăsături de caracter ale acestui neam. Uneori, în loc să pună mâna pe topor și să facă ordine când sunt călcați în picioare de regimuri idioate, fac haz de necaz, nu e bine. Nu știi care e măsura bună. Oricum, asta l-a ținut sănătos la minte. Dacă nu ai umor în timpurile în care ai probleme… Neamul care este autorironic și face glume este sănătos la cap!”, a mai zis umoristul, acum în vârstă de 62 de ani.
De profesie inginer, Toni Grecu a fost atras de scenă încă din studenție și și-a dedicat întreaga viață divertismentului, iar duminica aceasta, renumitul umorist ne va dezvălui lucruri neștiute atât despre viață personală, dar cât și despre parcursul său în lumina reflectoarelor.
Chiar dacă numele lui Toni Grecu este sinonim cu umorul de calitate, acesta se autocaracterizează că fiind un om “sobru”. Specialist în satiră politică, fin observator al societății actuale, “condeiul” lui Toni Grecu i-a vizat pe cei mai mari politicieni ai României din ultimii 30 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News