Știai că există alimente anti-foame? Ei bine, da, unele alimente ne satură cu puține calorii, deoarece conțin fibre și proteine. Medicul nutriționist Mihaela Bilic a spus care sunt acestea.
Senzația de foame poate fi controlată prin alegerea unor alimente cu putere sațiogenă crescută, ce ne satură cu puține calorii. Potrivit medicului nutriționist Mihaela Bilic , senzația de sațietate apare la două categorii de nutrienți: fibrele, care au volum mare și dau efect de stomac plin, și proteinele, care sunt greu de digerat și metabolizat.
„Există alimente anti-foame. Vi s-a întâmplat vreodată să aveți o foame de lup și să simțiți că ați putea mânca tot frigiderul? Ca să ne păcălim instinctele trebuie să alegem alimentele cu putere sațiogenă crescută, care ne satură cu puține calorii.
Senzația de sațietate apare la 2 categorii de nutrienți: fibrele care au volum mare și dau efect de stomac plin și proteinele care sunt greu de digerat/metabolizat. La polul opus sunt alimentele cu volum mic și conținut caloric crescut, precum brânzeturi, mezeluri, alune și migdale, produse de ronțăit dulci sau sărate. Chiar dacă ni se pare că am mâncat puțin, nu ne săturăm și ne îngrășăm”, a spus medicul nutriționist Mihaela Bilic pe rețelele sociale.
Te-ar putea interesa și: „Consumul de zahăr exagerat duce la diverse tipuri de cancere”. Dr. Mihail: „Toate studiile spun în unanimitate asta”
Pe primul loc în topul alimentelor cu sațietate maximă și aport caloric redus se află ouăle fierte. Acestea au cea mai mare putere sațiogenă pentru doar 80 de calorii. Urmează carnea, deoarece proteinele din carne au calorii negative și țin de foame mult timp.
Peștele, în special cel gras, este de asemenea recomandat. Leguminoasele precum fasolea boabe, mazărea, lintea și năutul sunt surse excelente de proteine vegetale, care oferă senzația de sațietate.
Din categoria făinoase, pastele fierte al dente și cartofii în coajă sunt produse care ne satură fără să ne afecteze silueta. De asemenea, pâinea integrală, bogată în tărâțe, este recomandată.
„Iată care sunt alimentele cu sațietate maximă și aport caloric redus:
Pe primul loc avem oul fiert, produsul cu cea mai mare putere sațiogenă pentru numai 80 cal. Urmează apoi carnea, indiferent de culoare și de animalul de la care provine. Proteinele din carne au calorii negative, țin de foame multe ore iar organismul cheltuiește energie pentru metabolizarea lor. Deci carnea nu îngrașă, ci mai degrabă ajută la slăbit.
Peștele în general și peștele gras în special intră tot la categoria proteine cu efect sațiogen. În plus avem și efectul antiinflamator produs de acizii grași omega 3. Cât despre proteinele de origine vegetală, aveți încredere în leguminoasele de tip fasole boabe, mazăre, linte, năut.
Din categoria făinoase, pastele fierte al dente și cartofii în coajă sunt produsele care ne satură fără să ne pună în pericol silueta. Nu gătiți pastele până s-au înmuiat de tot, iar cartofii și orezul consumați-le după ce s-au răcit. O parte din amidon nu se mai absoarbe, deci umplem burta eficient cu mai puține calorii. Și pâinea integrală bogată în tărâțe este de preferat variantei albe și pufoase. De data asta conținutul mare de fibre blochează o parte din amidon, indicele glicemic scade iar senzația de sațietate crește”, a spus medicul nutriționist Mihaela Bilic pe rețelele sociale.
Te-ar putea interesa și: Cum poți transforma cozonacul învechit într-un desert delicios. Mihaela Bilic: Miroase amețitor: „Încercați!”
Mai avem supele și ciorbele care, deși conțin peste 90% apă, satură cu puține calorii și stau în stomac de două ori mai mult timp decât felul doi. Totodată, fructele bogate în pectină, cum ar fi merele, perele, gutuile și caisele, satură rapid. Pentru gustări, morcovii sunt ideali pentru a umple stomacul, iar dacă preferați gustul sărat, popcornul și pufuleții sunt o alegere excelentă.
„Deși conține peste 90% apă, supa și ciorba ne satură cu puține calorii. Se numește paradoxul ciorbei și s-a dovedit că stă în stomac de două ori mai mult timp decât un felul doi. Așa că nu ezitați să începeți masa cu o supă, dacă vreți să umpleți stomacul repede.
Meniul nostru sățios trebuie să conțină și un desert. Fructele bogate în pectină precum merele, perele, gutuile și caisele au avantajul că satură rapid. Pectina este o fibră solubilă care se umflă în contact cu apa, scade absorbția de zahăr din intestin și crește senzația de sațietate.
Credeați că am uitat de gustări? Ei bine, avem soluții și pentru asta! Morcovul este leguma ideală când vrem să umplem stomacul cu ceva de ronțăit. Iar dacă preferați gustul sărat, porumbul expandat cu aer este prietenul vostru, adică popcorn și pufuleți. Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”, a mai spus spus medicul nutriționist Mihaela Bilic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News