Al doilea weekend de prezenţă în cinematografele din America de Nord pentru "Top Gun: Maverick" i-a adus producţiei cu Tom Cruise încasări 86 de milioane de dolari.
Continuarea filmului de succes "Top Gun", lansat în urmă cu 36 de ani, a ajuns în clasamentul celor zece producţii cu cele mai bune încasări în al doilea weekend de proiecţii în Statele Unite şi Canada, potrivit Variety. Pelicula a obţinut încasări de 151 de milioane de dolari în primul weekend de la lansare.
Pelicula "Top Gun: Maverick" a fost salutată de criticii de specialitate. Tom Cruise interpretează încă o dată rolul pilotului de încercări din marina americană Pete "Maverick" Mitchell, devenit între timp căpitan, care se antrenează pentru a bombarda o uzină de uraniu îmbogăţit dintr-o ţară agresoare.
Blockbuster-ul Paramount/Skydance a acumulat venituri de 257 de milioane de dolari în străinătate, un semn al redresării post-pandemie a Hollywood-ului.
Pe locul secund al clasamentului se situează "Doctor Strange in the Multiverse of Madness", cea mai recentă producţie de la studiourile Marvel, cu încasări de 9,2 milioane de dolari de vineri până duminică. La nivel mondial, filmul a depăşit suma de 750 de milioane din încasări de la lansare.
Pe poziţia a treia a box-office-ului nord-american (4,5 milioane de dolari) se regăseşte filmul de animaţie "Bob's Burgers", bazat pe serialul american de televiziune cu acelaşi nume, care relatează aventurile amuzante ale unei familii care deţine un restaurant specializat în comerţul cu hamburgeri.
Filmul "The Bad Guys", în care o bandă de animale în afara legii încearcă din răsputeri să îşi schimbe în bine comportamentele, se situează pe locul al patrulea, cu încasări de 3,3 milioane de dolari.
"Downton Abbey: A New Era", continuarea "filmului "Downton Abbey" din 2019, se află pe locul al cincilea, cu încasări de 3 milioane de dolari, notează Agerpres.
Topul 10 din box office-ul nord-american este completat de următoarele producţii cinematografice:
6 - "Everything Everywhere All at Once" (2 milioane de dolari)
7 - "Sonic the Hedgehog 2" (1,7 milioane de dolari)
8 - "The Lost City" (1,4 milioane de dolari)
9 - "Crimes of the Future" (1,1 milioane de dolari)
10 - "Watcher" (815.000 de dolari).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News