Topul celor mai sănătoase tipuri de carne recomandate de Mihaela Bilic: „Dacă mă întrebați pe mine, eu asta aleg”

Data publicării:
Mihaela Bilic, captură video PRO TV
Descriere foto: Mihaela Bilic, captură video PRO TV

Mihaela Bilic subliniază că, în sezonul rece, carnea devine o alegere esențială pentru o dietă echilibrată. În acest context, medicul nutriționist a spus ce tipuri de carne sunt cele mai sănătoase.

În sezonul rece, apetitul pentru carne crește, iar alimentele hrănitoare devin esențiale în dieta zilnică. Medicul nutriționist Mihaela Bilic explică faptul că frigul ne îndeamnă să optăm pentru alimente mai consistente, iar carnea este o sursă valoroasă de proteine care menține senzația de sațietate și susține metabolismul, fiind de ajutor chiar și în controlul greutății.

„Odată cu schimbarea anotimpului se schimbă și apetitul, frigul ne îndeamnă să mâncăm alimente hrănitoare, gata cu verdețurile, ne e poftă de carne! Și bine facem, indiferent de culoare și de animalul de la care provine, carnea este cea mai valoroasă sursă de proteine complete. Proteinele din carne țin de foame multe ore și au calorii negative, organismul cheltuiește energie pentru metabolizarea lor. Carnea nu îngrașă, ci mai degrabă ajută la slăbit. Facem ce facem și tot la slăbit am ajuns! Întrebarea este ce alegem: vită, porc sau pui?”, a spus medicul nutriționist Mihaela Bilic, în mediul online.

Vită, porc sau pui?

Mihaela Bilic susține că puiul rămâne cea mai consumată carne la nivel mondial, producția crescând cu 200% în ultimii 50 de ani. Aceasta susține că puiul este popular datorită conținutului scăzut de grăsimi saturate și aportului ridicat de proteine de calitate. Un avantaj al cărnii de pui este că grăsimea se concentrează în piele, ușor de îndepărtat, iar alimentația pe care o primesc puii influențează direct nivelul de nutrienți, cum ar fi colesterolul și acizii Omega-3. Pentru siguranță, medicul nutriționist recomandă ca puiul să fie bine gătit, reducând astfel riscul de contaminare cu salmonella.

„Carnea de pui este cea mai consumată carne la nivel mondial, în ultimii 50 de ani producția a crescut cu 200% De ce ne place carnea de pui? Este o carne albă, fragedă, cu mai puțină grăsime și acizi grași saturați decât carnea roșie, cu un conținut mare de proteine de calitatea întâi, ușor de gătit și pe gustul multor persoane.

Avantajul la pui: grăsimea se concentrează în piele, nu pătrunde printre fibrele cărnii și este ușor de eliminat. Este o grăsime bogată în acizi grași mononesaturați (similari cu cei din uleiul de măsline) și este semifluidă la temperatura camerei. Aripioară sau picior? Contează ce bucată de carne alegem, nutrienții și grăsimea diferă între pieptul și pulpa de pui.

La 100g carne avem - pentru piept: 25g proteine, 4,5g grăsime, 150cal și 1-2 mg fier; pentru pulpe - 22g proteine, 9g grăsime (adică dublu), 200cal și un conținut de fier de 4 ori mai mare față de piept. Despre aripioare nu e mare lucru de spus, sunt de 3-4 ori mai bogate în grăsime față de pulpe și nu te alegi cu prea multă carne, nu dar asta nu le împiedică să fie delicioase.

Precizare importantă: alimentația pe care o primesc puii/găinile influențează în mod direct concentrația de nutrienți din carne. Hrana bogată în lucernă scade conținutul de colesterol, prezența semințelor de in duce la creșterea procentului de Omega-3, iar boabele de porumb bogate în caroten dau grăsimii o culoare galbenă. Un ultim secret: carnea de pui se consumă bine gătită, temperatura ridicată elimină riscul infectării cu salmonella”, a precizat Mihaela Bilic.

„O fi puiul cea mai consumată carne la nivel mondial, dar sper că la noi, la români, porcul să fie campion!”

Medicul nutriționist consideră, de asemenea, că porcul este o alegere valoroasă, inclusă în categoria cărnii albe și apreciată pentru grăsimea mai puțin saturată față de cea de vită sau oaie. Unele bucăți, precum mușchiulețul, conțin doar 4% grăsime, în comparație cu porțiuni mai grase, cum ar fi costițele. 

„O fi puiul cea mai consumată carne la nivel mondial, dar sper că la noi, la români, porcul să fie campion! Poate nu știați dar carnea de porc este tot o carne albă, în cărțile de nutriție e pusă alături de carnea de pasăre și de vițel. Porcul este un animal omnivor, de aceea grăsimea lui este mai puțin saturată, deci mai sănătoasă, față de grăsimea rumegătoarelor, adică vită sau oaie.

Și dacă am pomenit de grăsime, e mare diferență între bucățile de carne pe care le consumăm: mușchiulețul are doar 4% grăsime, în timp ce costițele și ceafa împănate au până la 15% grăsime. Deci nu tot porcul e gras! Culmea este că prin gătit grăsimea se topește și rămâne în cratiță, deci carnea preparată termic pierde din numărul de calorii. Porcul are avantajul că nu trebuie hrănit intensiv, poate fi sacrificat la orice vârstă și la orice greutate și va fi bun din vârful urechilor până în vârful cozii! Dacă mă întrebați pe mine, eu aleg porc…dar fiecare e liber să aleagă ce-i place, carne să fie!!”, a spus medicul nutriționist Mihaela Bilic, în mediul online.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel