Tradiția pe care Theo Rose nu o respectă când Sasha împlinește un an: „Nu prea suntem adepții”

Data publicării:
Theo Rose, captură video Youtube Vorbește lumea
Descriere foto: Theo Rose, captură video Youtube Vorbește lumea

Theo Rose a vorbit despre rolul de mămică și despre schimbările pe care le-a resimțit în toată această perioadă de când l-a adus pe lume pe Sasha.

Theo Rose trăiește de aproximativ un an de zile o altă formă de fericire și de împlinire, întrucât vedeta a devenit mămică în 2023. Chiar dacă pe atunci provocările au fost destul de mari, iar experiențele neplăcute n-au lipsit nici ele, vedeta spune acum că totul este bine și că a reușit să-și facă ordine în viață și în program. Mai mult, micuțul Sasha urmează să împlinească un an de zile, însă se pare că artista nu se gândește să-i organizeze acestuia o petrecere cu fast.

„Am început vara în forță și tensiune, o dată pentru că m-am apucat de sport, a doua oară pentru că e mult de treabă. De Ziua Copilului am cântat, am multe noutăți. Urmează ziua lui Sasha, nu știm când a trecut. Nu ne gândim să-i organizăm petrecere, noi ne bucurăm dacă petrecem noi timp împreună. Nu prea suntem adepții petrecerilor. Nu ne mai vine să facem tămbălău. Norocul este că noi nici nu ne-am afișat în direcția asta, deci nu o să se supere nimeni dacă nu facem petrecere. Important e să ne adunăm cu familia, el atunci se bucură.”, a declarat Theo Rose în cadrul emisiunii Vorbește lumea de pe Pro TV.

Citește și: Iancu Sterp a răbufnit, după ce Zanni a spus că nu ar fi meritat să câștige Survivor: „Sunt furios, nu vreau să reacționez sub puterea impulsului”

Cum a resimțit această perioadă

Chiar dacă a avut un moment extrem de greu de gestionat, când artista mărturisește că a resimțit dezechilibre pe mai multe planuri, ajutorul și susținerea partenerului de viață au făcut-o să se adune rapid și să-și regăsească echilibrul de odinioară.

„Nu știu când a trecut un an, a fost și foarte mult de muncă în paralel, am trecut și prin multe faze și le-am trecut cu bine. Nu vă mint, au fost niște perioade când am simțit că pic în gol. Cu încrederea în sine, cu multe părți am simțit că mă duc.. dar mi-am revenit. Știu că pentru multe femei durează mai mult, este ceva de luat în serios. E important să te simți susținută acasă, de către partener, de către familie. Anghel a fost cel mai important sprijin în perioada asta.”, mai spune artista.

Citește și: Zanni și Cristi Mitrea, scandal în direct: „Tu ai lovit-o pe femeia aia și îmi vorbești mie de mitocănie?” / „Nu ai niciun fel de bun-simț”

Cine îi ajută în creșterea copilului

Cei doi îndrăgostiți au parte și de ajutor în creșterea micuțului, dezvăluie artista. Astfel, se pare că aceștia au apelat atât la ajutorul unei bone, care vine zilnic la ei acasă, însă, în același timp, părinții artistei sunt nelipsiți din viața micuțului.

„Eu nu vreau să dramatizez, pentru că nu a fost așa grav, cred că au fost doar perioade depresive, momentan mă aflu într-o perioadă bună. M-am reglat un pic. Și faptul că știam că se întâmplă asta, m-a ajutat să nu mă panichez, mă gândeam că e normal.

Anghel e ajutor pentru mine în tot ce fac, noi avem și ajutor, care are un program. Mai iau copilul când se poate cu mine la studio, el e foarte deschis la interacțiunea cu oamenii. Sasha petrece aproape toate weekendurile la țară, la ai mei.”, a mai spus Theo Rose.

VEZI și: Povestea incredibilă a lui Cristian Ceaușu. Câștigătorul Românii au Talent s-a apucat de cântat la nai la 6 ani, pentru a se vindeca de astm

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel