Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Ce trebuie să faci în cele trei zile de sărbătoare

Data publicării:
Sf. Gheorghe, sursa foto creștinortodox.ro
Descriere foto: Sf. Gheorghe, sursa foto creștinortodox.ro

Sărbătoarea Sfântului Gheorghe este foarte importantă în cultura românească. Aceasta ține trei zile: 22 aprilie - ajunul, 23 aprilie - Sf. Gheorghe și 24 aprilie - calul lui Sf. Gheorghe.

23 aprilie este ziua care marchează în calendarul popular românesc începutul anului pastoral, denumită și Sângiorz. Această sărbătoare are multe semnificații, de la cele agrare, la cele pastorale. 


În ziua de ajun a zilei Sfâtului Gheorghe, mai exact pe 22 aprilie, denumită popular Sângiorzul vacilor sau Alesul, au loc o serie de obiceiuri care marcheează începutul anului pastoral. Fetele de măritat priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă pentru a-și vedea alesul. 


Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe:


În dimineața zilei de 23 aprilie, capul familiei așează la stâlpii porților și ai caselor, la ferestre și uși ramuri verzi, pentru ca vitele si semănăturile să fie protejate tot anul, potrivit creștinortodox.ro. Aceste ramuri trebuie păstrate tot anul pentru a fi folosite împotriva bolilor și pentru a alunga duhurile rele. 


În această zi nimeni nu avea voie să doarmă deoarece se credea că va fi somnoros întregul an.


Oamenii trebuiau să se scalde într-o apă curgătoare pentru a fi sănătoși tot anul și pentru a spăla toate relele, potrivit cimec.ro. 


Gunoiul adunat în ziua de Sfântul Gheorghe trebuie pus la rădăcina pomilor, ca să rodească bine.


În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni, care se păstrează peste an.


Daca de Sfântul Gheorghe va ploua, va fi un an bun pentru grâu și pentru fân. 


Dacă va fi rouă multă, e semn de an bogat.

 

A treia zi în care este sărbătorit Sfântul Gheorghe este foarte importantă în cultura populară. Dacă în prima zi a sărbătorii se poate lucra după ora prânzului, în această zi nu se muncește deloc, pentru ca vitele și gospodăriile să fie ferite de primejdii tot anul. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Bianca Moldoveanu | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel