Tradiții și obiceiuri pentru 9 martie 2024. Ce trebuie să faci în ziua Sfinților 40 de Mucenici pentru noroc și sănătate

Data actualizării: | Data publicării:

Iată câteva obiceiuri care se respectă din cele mai vechi timpuri, pe data de 9 martie.

Pe data de 9 martie, Mucenicii din Sevastia sunt comemorați în calendarul ortodox, devenind un simbol al curajului și devotamentului. Aceasta este, practic, prima sărbătoare a primăverii, care nu vine în casele oamenilor doar cu acest preparat specific, ci și cu o serie de tradiții și de obiceiuri.

Mai mult, legenda spune că aceasta este și ziua în care se deschid porțile Raiului și mormintele, astfel încât gospodinele pregătesc tot felulul de delicatese, printre care și mucenici, pentru a le oferi de pomană, după ce sunt sfințite la slujbele specifice.

Tradiții și obiceiuri de 9 martie

Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri este legat de prepararea mucenicilor în ziua de 9 martie, care se fac diferiți de la o zonă, la alta a țării. Cei mai cunoscuți rămân însă cei moldovenești, care sunt realizați din aluat dospit și au forma cifrei 8, simbolizând atât numărul martirilor cât și semnul infinitului. Mucenicii sunt copți, însiropați și presărați cu nucă.

Mai mult, această zi este dedicată celor 40 de Mucenici din Sevastia, creștini care au refuzat să se închine zeilor păgâni și au fost supuși unor torturi cumplite. În semn de recunoștință pentru curajul lor, se organizează slujbe religioase în biserici, iar credincioșii pomenesc și cinstesc memoria acestor martiri.

Pe lângă cunoscuții mucenici, se spune că astăzi trebuie să împarți și să oferi de pomană și alte alimente, precum ar fi nuci, fasole, struguri, dar iș alune.

Tot astăzi, tradiția mai spune că bărbații trebuie să bea cele 44 pahare de vin. Acest obicei este menit să le ofere putere de muncă tot anul.

Ziua de 9 martie este și ziua „agricultorilor”, moment în care se spune că se deschide oficial sezonul muncii câmpului. Totodată, tradiția spune că tot ce se plantează în această zi, va fi de 40 de ori mai roditor.

Obiceiuri pentru ziua Mucenicilor

Mai mult, se spune că dacă în această zi va ploua, atunci ne va aștepta o vreme mohorâtă și de Paște. În schimb, dacă vor fi și tunete, atunci se spune că vara fa fi una cât se poate de profitabilă pentru agricultori. Dacă ar fi înghețat în noaptea dinaintea zilei de 9 martie, toamna va fi una lungă. 

Aceasta este și ziua în care stupii trebuie să fie curățați. În alte zone alte țării însă, se spune că după ce sunt curățați și după ce mierea este recoltată, stupii trebuie să fie unși cu țuică, pentru ca albinele să se înmulțească. 

Toto astăzi tinerii căsătoriți trebuie să primească nuci în coajă, pentru a avea parte de o căsnicie longevivă și liniștită. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel