Noapte dintre ani, care se apropie cu pași repezi, este așteptată de toată lumea cu mare bucurie. De Revelion, românii respectă mai multe tradiții, superstiții și obiceiuri străvechi, în speranța că Noul An va fi unul mai bun și mai prosper.
Doar câteva ore ne mai despart de 2024. Noapte dintre ani este foarte importantă pentru români, de această zi fiind legate multe tradiții, obiceiuri și superstiții populare.
În fiecare an de Revelion, românii respectă numeroase tradiţii şi obiceiuri. Printre cele mai populare se numără mersul a colindat, fie cu Sorcova, Pluguşorul sau cu capra şi ursul.
Mersul cu Plugușorul: Urarea cu plugul sau cu buhaiul, Plugușorul cum i se spune în popor, este un străvechi obicei agrar, care se practică și azi, de obicei în Moldova. În ajunul Anului Nou, iar, în multe locuri, chiar în ziua de Anul Nou, ceata de urători formată din patru până la douăzeci de flăcăi sau bărbați însurați de curând, pleacă din casă în casă să ureze cu Plugușorul sau să “hăiască” cum se spune în Moldova. Cu Plugușorul urează astăzi și copiii.
Mersul cu Sorcova: Umblatul cu Sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor. Aceștia poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată.
Mersul cu Capra și Ursul: Umblatul cu capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou, umblatul cu ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou.
Potrivit tradiției, de Revelion trebuie să porți haine noi. Totodată, pentru un an norocos şi plin de iubire sunt de preferat hainele roşii, roşul fiind considerat culoarea veseliei şi a dragostei.
O altă superstiție de Anul Nou este aceea că atât pe 31 decembrie, cât și pe 1 ianuarie este bine să nu facem cheltuieli și să nu aruncăm nimic din casă, printre care și gunoiul. Astfel, oamenii nu-și aruncă norocul din casă. Unele persoane merg chiar mai departe cu această superstiţie şi, dacă sunt nevoite să scoată ceva din casă, cheamă pe altcineva.
Potrivit obiceiurilor populare, nu trebuie să avem nicio datorie când începe noul an. În caz contrar, vom rămâne cu datori întreg anul. Mai mult, în noaptea de Revelion trebuie să avem bani în buzunar, pentru a nu duce lipsa lor în anul ce vine.
Există și superstiția potrivit căreia ușa casei trebuie să fie deschisă la miezul nopții pentru ca Vechiul An să iasă, iar cel Nou să intre în casă. De asemenea, este considerat important ca prima persoană care pășește pragul casei să fie un bărbat, pentru a aduce noroc și prosperitate în gospodărie.
De asemenea, sărutatul sub vâsc este practicat în noaptea dintre ani de către îndrăgostiți. Aceștia cred că astfel vor fi însoțiți de dragoste tot anul.
Pe masă este bine să avem, printre alte bucate, pește, pentru a trece lin prin anul ce vine - precum peștele în apă, dar și struguri.
La români, conform tradiției, în noaptea de Anul Nou aceștia trebuie să facă cât mai mult zgomot pentru a alunga toate spiritele rele.
Fetele care vor să se mărite în următoarele 12 luni ar fi bine ca prima persoană pe care o văd de la geamul dormitorului să fie un bărbat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News