Vitalie Cojocari, jurnalist Euronews România, a dezvăluit, în exclusivitate pentru Spectacola, ce semnifică Crăciunul pentru el, ce tradiții a păstrat din copilărie, dar și cum a fost anul 2023 și ce planuri are pentru la noul an.
Spectacola: Cum te găsim în acest final de an?
Vitalie Cojocari: Mă găsiți acasă, cu familia, soția, fetița noastră și pisica Cleo. Mă găsiți la muncă, moderând emisiunea ”Vocile care contează”, de la ora 21.00, la Euronews România. Cum sfârșitul de an are multe probleme economice, politice sau de securitate, este nevoie să le discut cu voci competente ca să înțelegem cu toții mai bine evenimentele. Mă mai găsiți făcând sport practic zilnic. Mă găsiți și pe terenul de tenis, ajutând-o pe Natalia, fetița mea să se antreneze.
Spectacola: Cu ce te-a surprins 2023? Dacă ar fi să numești cea mai mare bucurie, dar și cea mai mare provocare din acest an, care ar fi acelea?
Vitalie Cojocari: 2023 a fost un an bun. Am muncit, am fost sănătos, ai mei au fost sănătoși, am călătorit. Nu neapărat în ordinea asta. Cea mai mare bucurie a mea este că suntem bine. De asta provocarea este să reușesc să fac tot ce depinde de mine ca să fie bine în continuare pe toate planurile: muncă, familie. 2023 mi-a arătat cât de important este să ai un echilibru între familie și muncă.
Vezi această postare pe Instagram
Spectacola: Cu ce gânduri, planuri și speranțe intri în noul an?
Vitalie Cojocari: Vreau să iau interviuri cât mai interesante și mai relevante pentru public. Fie că vorbim de premieri, președinți, sportivi sau că vorbim de oameni nu neapărat foarte cunoscuți ori persoane publice, dar care au făcut ceva extraordinar, vocea cărora merită ascultată. Plănuiesc să stau și mai mult împreună cu fetele mele, soția și fetița mea, pentru că oricât de încântat sunt la muncă, alături de colegi, complet fericit pot fi doar acasă. Pe la mijlocul anului vreau să reușesc, de pildă, să ajungem cu Natalia în Spania, la Academia Nadal, să se antreneze și acolo. Are 11 ani și joacă tenis. Și ar mai fi ceva. Anul viitor schimb prefixul. Mă bucură asta. Descopăr că odată cu trecerea timpului sunt mai experimentat, mai sigur, mai atent, mai răbdător.
Spectacola: Dacă ar fi să premiezi o persoană din viața ta, pentru anul care tocmai se încheie, care ar fi aceea și de ce?
Vitalie Cojocari: Aș premia-o pe Natalia, fetița mea. Este un copil care muncește mult. Este talentată, serioasă, foarte bună cu oamenii. Mă inspiră. Oricât de straniu sună asta, dar eu învăț multe de la copilul meu. Iar premiul pe care i-l ofer este recunoștința, sprijinul și dragostea mea eternă.
Vezi această postare pe Instagram
Spectacola: I-ai scris Moșului în acest an? Care ar fi cea mai arzătoare dorință a ta, în acest Crăciun?
Vitalie Cojocari: Moșule, dacă urmărești sau citești acest interviu, te rog, ajută-mă cu ceva. Te rog, ajută-mă să organizez o întâlnire cu frații mei. Suntem 4 frați, împrăștiați prin Europa și mi-aș dori să reușesc să mă întâlnesc cu toți. Să fim din nou împreună ca în copilărie!
Spectacola: Cum vei petrece sărbătorile? Care sunt tradițiile care nu lipsesc de la masa de Crăciun?
Vitalie Cojocari: Am făcut bradul, dar l-am și refăcut după ce Cleo s-a tot urcat în el să-l redecoreze după moda pisicească. Vom găti în bucătărie mâncare cu care am fost obișnuiți acasă, peste Prut, piftie, salată din sfeclă roșie, sarmale și, probabil, plăcinte din Basarabia. Voi fi împreună cu fetele mele. Vom avea și musafiri dragi. De Crăciun o să fiu la muncă, dar sunt convins că voi reuși să mă și bucur de sărbători.
Vezi această postare pe Instagram
Spectacola: Într-un scenariu perfect, cine ți-ai dori să fie alături de tine la masa de Crăciun?
Vitalie Cojocari: Tare mi-aș dori să fiu împreună cu frații mei. Cum ziceam, am trei frați mai mici. Eu sunt în România, ei sunt în Germania și Italia. Mi-aș dori să putem fi împreună, la masa de sărbători, așa cum eram în copilărie. Mi-ar umple sufletul de bucurie.
Spectacola: Cum arăta Crăciunul copilăriei, ce îți lipsește cel mai mult de atunci și ce ai păstrat și astăzi?
Vitalie Cojocari: Crăciunul copilăriei arăta ca în povești. Eram acasă toți patru. Aveam căciuli de miei făcute de tata din propria noastră turmă de oi. Colindam prin sat de sărbători, strângeam bani pentru vreo jucărie pe care altfel nu ne-am fi permis-o. Mergeam la săniuș și veneam acasă înghețați bocnă, de ne lua o oră să ne revenim lângă sobă. Îmi lipsește focul de dimineață aprins de tata în sobă. Îmi lipsește piftia mamei, noi îi spuneam răsol, din care mâncam partea gelatinoasă, nu și carnea. Îmi lipsesc cărțile citite la căldură, în casă, cărți pătate cu magiun de prune pentru că adoram pâinea proaspătă scoasă din cuptor pe care întindeam magiun de prune. Din toate acestea, am păstrat cititul, dar și mâncarea pe care ne-o pregătim noi așa cum ținem minte că făceau părinții noștri acasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil