Trapperul Petre Ștefan despre primul său concert: „Am cântat, nu am behăit!”

Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Captură ecran YouTube @happyfishteleviziune
Descriere foto: Sursă foto: Captură ecran YouTube @happyfishteleviziune

Petre Ștefan a vorbit la podcastul „Aproximativ discuții”, despre începuturile sale în cariera de trapper. Chiar dacă acestuia nu i-a plăcut acest gen muzical, se pare că prindea.

Petre Ștefan, un trapper în vârstă de 19 ani, a fost invitat în cadrul podcastului „Aproximativ discuții” cu Gojira, unde au discutat despre cariera tânărului, mai precis despre începuturile și echipa pe care o are în spate.

Întrebat unde se simte mai mult artist, pe scenă sau în studio, Petre Ștefan a spus: „Sincer, în studio, că pot să mă joc mai mult la microfon, dar și pe scenă. Nu știu, e 50-50 aici. Încă nici nu mi-am dat seama atât de bine.”

În ceea ce privește primul concert, trapperul spune: „Eu mi-am cântat o piesă acolo. A fost ceva așa, mai boschetăreală. N-a fost show. Primul pe care am putut să-l numesc show a fost la Arene. Am cântat cu Berechet și cu Sebi. Și-am cântat, adică n-am behăit. Poate că am behăit, dar am ținut microfonul la gură, știi. Mi-am cântat versurile acolo.”

„N-am avut răbdare cu școala”

În multe dintre melodiile sale, Petre Ștefan subliniază că nu are nevoie de școală pentru a face bani. Întrebat de realizatorul podcastului ce făcea când avea vârsta lui, trapperul a spus că nu avea răbdare cu școala, iar cu munca, depinde.
Petre Ștefan l-a întrebat pe Gojira cum era la 19 ani, adică vârsta artistului în acest moment. „Setat pe muncă și pe școală,” spune Gojira. „Uite, eu asta n-am avut niciodată răbdare,” afirmă Petre Ștefan. „Cu munca parcă am mai avut, adică depinde ce înseamnă răbdare cu munca. De exemplu, răbdare cu școala n-am avut.”

Dana Săvuică, dezvăluiri despre apariția în revista Playboy: „Eu zic că mi-am jucat cartea bine”

„Contează să ai o echipă care rezonează cu tine”

Petre Ștefan consideră că nu artistul are cea mai mare contribuție, ci echipa, mai ales producătorul.

„Eu mereu am fost de părere că producția din spatele artistului e mult mai grea. Adică ce face producătorul e mult mai dificil decât ce face artistul. E mult mai multă zăpăceală de cap. Acolo chiar trebuie să iasă ceva. Eu pot să mă pun la microfon să bâjbâi niște c*****ri, pe care producătorul le poate transforma în stele. Poate să facă hituri din c*****ri.”

„Și asta contează foarte mult, de fapt, să ai echipa lângă tine care rezonează cu tine. Nu neapărat să fie un producător cel mai bun din țară, împreună cu cel mai tare artist din țară. Sunt degeaba dacă n-au chimia aceea între ei, să rezoneze. Să se înțeleagă, mai ales, unul pe altul. Uite, mai bine iei pe cineva nu atât de cunoscut... adică poate nu e descoperit. Nu ai cum să-l consideri tare dacă nu e descoperit, iar talentul lui e încă în umbră.”

Cum s-a apucat tânărul de trap? „M-am apucat că prindea, frate!”

Deși îi place muzica de când era copil, în special Michael Jackson, artistul nu era un mare fan al muzicii trap. Însă toți din anturajul său se apucaseră, mai puțin el. Știa și că prinde. Prin urmare, i-a dat o șansă acestui stil muzical. Acum, este unul dintre cei mai apreciați artiști.

„Sincer, nici n-aveam așa de mare cultură muzicală. Nici nu eram așa pasionat de muzică. Mie trap-ul nici nu îmi plăcea când a apărut. M-am apucat că prindea, frate! Sincer. Trebuia să zic acum, să nu fac aici o minciună din aia gogonată. Mie îmi plăcea muzica de când sunt mic. M-am apucat dintr-o glumă, din cauza anturajului. Eu eram singurul care nu cânta. Mergeai cu ei prin studio-uri.”

Reportaj: e foarte tare frate! Atmosferă incendiară la concertul lui 50 Cent din București

 

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Alexandra Dumitru | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel