Trecerea la ora de iarnă te poate băga în spital! Top 5 metode pentru a depăși mai ușor acest moment

Data publicării:
Ceas, foto Unsplash/ autor: Mpho Mojapelo
Descriere foto: Ceas, foto Unsplash/ autor: Mpho Mojapelo

Trecerea la ora de iarnă poate aduce momente neplăcute peste care trebuie să știm în prealabil cum să le depășim.

În noaptea de sâmbătă, 26 octombrie, spre duminică, 27 octombrie, se va face trecerea la ora de iarnă în acest an. Prin urmare, oamenii trebuie să îşi regleze ceasurile, să le dea cu o oră înapoi, ora 4:00 devenind ora 3:00. Majoritatea telefoanelor, tabletelor sau laptopurilor fac acest lucru automat.

Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit mai multe sfaturi și recomandări în acest sens pentrru a depăși acest moment care poate fi problematic pentru sănătate.

Renunțarea de urgență la schimbarea orei la nivel european

 

”Ora de iarnă – ce riscăm? Sunt cinci metode pentru a depăși mai ușor acest moment. Chiar dacă duminică vom dormi mai mult cu o oră abia de luni se vor simţi efectele. Unele pot fi chiar periculoase, precum creșterea riscului de infarct sau a celui de suicid. De aceea am inițiat un nou demers ce solicită renunțarea de urgență la schimbarea orei la nivel european.

Mai exact:

1. Majoritatea oamenilor se adaptează cu uşurință la schimbarea orei, modificările adaptive ale organismului făcându-se complet în circa cincisprezece zile.

2. Particularităţile fizice şi psihice individuale influenţează însă modul cum se realizează această adaptare. 3. În fiecare an mulți pacienţi ajung la urgențe cu o simptomatologie polimorfă, mergând chiar până la agravarea sau decompensarea unor afecţiuni.

4. Unele pot fi chiar periculoase, precum creșterea riscului de infarct sau a celui de suicid. Mai exact:a) riscul de infarct crește cu 5-10%, timp de trei zile după schimbarea orei. Sunt afectate în special persoanele tinere, active profesional;b) Totodată creşte riscul suicidar timp de două săptămâni de la modificarea orei, în special la depresivi şi la cei cu vulnerabilități psihoemotionale.

5. Modificarea orei de trezire duce la un stres la care organismul reacţioneaza prin creșterea activităţii sistemului nervos simpatic şi a nivelului citokinelor proinflamatorii determinând modificări:a) cardiovasculare manifestate prin variaţii ale tensiunii arteriale şi variate tulburări de ritm cardiac;b) neuropsihice: modificări ale calității somnului (insomnie, somnolenţă), astenie, apatie, anhedonie, agitaţie, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare şi memorie, cefalee, vertij, moficarea apetitului (inapetenţă sau bulimie), până la dereglări afective sezoniere şi ideaţie suicidară.Atenție! Sub această simptomatologie se pot ascunde şi alte cauze şi de aceea este bine să fiţi evaluaţi corespunzător de către un medic pentru a nu omite un alt diagnostic”.

Citește și - Iubita lui Cristiano Ronaldo a ajuns de urgență pe mâinile medicilor. Ce a pățit Georgina Rodriguez - Foto în articol https://www.spectacola.ro/iubita-lui-cristiano-ronaldo-a-ajuns-de-urgenta-pe-mainile-medicilor-ce-a-patit-georgina-rodriguez-foto-in-articol_42191.html 

Top 5 lucruri importante

 

”Pentru a trece cu ușurință peste schimbarea orei recomandăm cinci lucruri importante:

1. Planificarea corespunzătoare a activității.

2. Evitarea suprasolicitării datorată stimulentelor nervoase, substanţelor psihoactive sau situaţiilor conflictuale.

3. Nu e de neglijat petrecerea a cât mai mult timp în aer liber.

4. Și nici mișcarea, chiar sub forma unor simple plimbări.

5. Precum şi o alimentaţie bogată în fructe şi legume proaspete.Invocând faptul că se perturbă nejustificat populaţia şi că pierderile din diverse domenii socioeconomice depăşesc câştigurile, unele ţări au renunţat la schimbarea orei de iarnă-vară sau nu au aplicat-o vreodată.

Şi în România a fost respinsă o iniţiativă legislativă ce prevedea acest lucru.

E bine de știut:

1. Am reușit ca renunțarea la schimbarea orei să fie votată în 2019 în Parlamentul European..

Din păcate au trecut 5 ani și nici Comisia și nici Consiliul nu au făcut nimic. Asta deși 84% din cei 4,6 milioane de cetățeni europeni care ne-au răspuns - !!! cel mai mare număr care au răspuns vreodată unei consultări publice) doresc ca acest demers să se concretizeze

2.  Motivațiile sunt clare:

a) 20% din populaţie suferă de probleme fizice sau mintale legate de schimbarea orei. Este vorba de multe ori de grupuri sociale vulnerabile, cum ar fi copiii, bătrânii şi bolnavii cronici.

b) 4,6 milioane de oameni au răspuns la consultarea publică pe acest subiect- cel mai mare număr întrunit vreodată la un demers legislativ.

c) Trei sferturi (76 %) dintre respondenți consideră că schimbarea orei de două ori pe an este o experiență „foarte negativă” sau „negativă”- prin impactul negativ asupra sănătății și lipsa economiilor la energie.3. Am inițiat un nou demers, ce solicită renunțarea de urgență la schimbarea orei la nivel european. Sper să susțineți și acest demers”, a transmis medicul Tudor Ciuhodaru.

Citește și - Adio, Monica ”Bîrlădeanu”! Schimbare surpriză după nunta cu Valeriu Gheorghiță https://www.spectacola.ro/adio-monica-birladeanu-schimbare-surpriza-dupa-nunta-cu-valeriu-gheorghita_42196.html 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andrei Itu | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel