Alexander Florescu a dezvăluit care sunt cele mai sănătoase legume pe care trebuie să le consumăm frecvent.
Știm cu toți cât de importante sunt legumele în orice dietă, dar și pentru un stil de viață cât mai echilibrat și sănătos. Însă, trebuie să știi că sunt 3 alimente care ocupă topul acesta detașat, având efecte extrem de benefice asupra persoanelor care se află în cursul unei diete. Alexander Florescu, instructor de fitness, ne-a dezvăluit despre ce legume este vorba, sfătuind astfel toți oamenii să le includă cât mai des în meniul zilnic. Mai mult, specialistul le cataloghează chiar a fi „legume minune”.
„La unele persoane, nu funcționează lactatele, la altele nu funcționează alte alimente. Spre exemplu, am întâlnit multe persoane care evită să consume broccoli, sparanghel sau spanac, aceste trei, care sunt cele mai sănătoase. Când ții un plan de nutriție, sunt cheia procesului de slăbire. Ele nu vor însă, efectiv refuză, și atunci trebuie să le dai alte lucruri pe care să le consume. Dacă însă ar fi ținut cont de cele trei legume, cu siguranță rezultatul ar fi fost mult mai bun, sunt 3 alimente minute.
Sunt o sursă de fibre, antioxidanți, putem să abuzăm de ele și pot avea efecte foarte bune asupra organismului nostru.”, a dezvăluit Alexander Florescu, în cadrul emisiunii Pastila de Frumusețe, de la Spectacola și DC News.
Mai mult, chiar dacă există și anumite alimente sau preparate care pot fi considerate a fi foarte periculoase pentru orice dietă, Alexander Florescu spune că nu este de acord cu interzicerea acestora, ci cu un echilibru alimentar. Așadar, chiar dacă urmezi o dietă, poți consuma din când în când pizza sau burger, însă cu moderație.
„Lista neagră nu există, contează cantitatea consumată. Eu nu sunt de acord cu strictețea meselor, ci cu echilibrul. Dacă ai astăzi poftă să mănânci un burger, îl mănânci, dar renunți la anumite sosuri, în loc de două chifle, mănânci doar una și, cu siguranță, vei avea rezultate bune. La fel e și cu pizza, ai mâncat 2-3 felii și gata. E bine să gustăm, nu să mâncăm în exces și atunci cu siguranță vom echilibra numărul caloric și vei avea rezultate.”, a continuat el.
Citește și: Cum scapi complet de celulită. Trebuie să faci asta în fiecare zi: „Efectele se văd în 30 de zile” / VIDEO
Unul dintre cele mai adorate deserturi de către români sunt și tradiționalele gogoși, prăjite în ulei și savurate cu diferite umpluturi sau simple, doar cu zahăr pudră. Chiar dacă acestea par a fi doar un vis, în momentul în care ții o dietă, Alexander Florescu spune că le poți consuma în continuare, dar va trebui să renunți la o masă, pentru această poftă nevinovată.
„Dacă vrem să mâncăm gogoși, putem avea două, dar le consumăm la prânz și nu mai mâncăm deloc prânzul, trecem direct la cină. Aceasta va fi una foarte ușoară, un pește sau o salată, astfel încât să nu avem probleme cu somnul. Dacă spun „nu ai voie”, ei vor mânca, de aceea prefer să le dau voie să mănânce asta, dar echilibrat. Nu mâncăm seara, ci la prânz.”, a continuat acesta.
Urmărește întreaga emisiune:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News