Doru Negru, medic primar Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, ne-a dezvăluit câteva principii importante de respectat la masa de Paște, astfel încât să obținem o sațietate garantată cu porții mai mici de mâncare.
Masa de Paște, asemenea și celei de la Crăciun, este mereu plină cu tot felul de bunătăți tradiționale, motiv pentru care cu greu ne putem ridica, fără să degustăm câte puțin din fiecare preparat. Acest lucru însă nu ar fi o problemă, spun specialiștii, atât timp cât nu vom face un abuz și nu vom consuma cantități exagerate. Cu toate acestea, dacă vrei să te ferești de kilogramele în plus anul acesta, dar și de toxiinfecțiile alimentare, avem câteva trucuri excelente prin care poți menține mai repede sațietatea la masa de sărbători și prin care poți consuma mai puține calorii, decât o făceai până acum.
„Asta le spun la toți, cum să-ți pară puținul destul, pentru că evident că nu e destul , mai ales că vă spuneam că am de-a face cu oameni plinuți, care vin să scadă în greutate. Atunci, trebuie găsite soluții. Să știți că soluțiile medicamentoase sunt absolut ineficiente. Niciun medicament nu a slăbit niciodată pe nimeni, se fac reclame, dar astea sunt prostioare mari.”, a declarat medicul Doru Negru în emisiunea la DC News și DC Medical.
Te-ar putea interesa și: Câte zile putem mânca ouăle roșii de Paște, după ce le-am vopsit. Medicul Doru Negru, regula pentru a depăși toxiinfecțiile alimentare/ video
Așadar, medicul Doru Negru ne-a oferit trei sfaturi esențiale pe care trebuie să le aplici și tu în această perioadă, dacă vrei să depășești Paștele în cea mai bună formă fizică. Specialistul spune că el însuși le-a experimentat pe propria piele, motiv pentru care efectele sunt garantate.
„Aici e toată povestea, cum să facem ca puținul să ne pară destul? Și am găsit niște soluții, omenește nu-mi plac, dar le-am încercat pe pielea mea și sunt eficiente.
1. Cel mai ușor lucru e de refuzat mâncarea care nu ne place. Atunci eu spun tuturor: mâncare fără sare. Noi când mâncăm sărat, mâncăm cam de 3 ori mai multă sare. Mâncare fără sare nu are niciun gust și e ușor să mănânci puțin, iar eu am văzut asta pe pielea mea, mănânc jumătate din cât am mâncat de obicei.
2. Ce ne-a învățat mama când eram mici? Foarte multe lucruri bune, dar ne-a spus și o prostioară: nu mai bea apă înainte de masă, că nu mai mănânci, eu spun exact invers. Bea o cană de apă înainte de masă și apoi vei mânca puțin. O să-mi spuneți că nu se mai face digestia bine, dar dacă mănânci puțin se digeră, multul nu se digeră.
3. Să luăm bucături mici, să le mestecăm de 20 de ori, până când aproape se topește mâncarea în gură, ca copiii mici, și atunci ne vom sătura cu puțin. Mestecăm mult, spațiem felurile de mâncare și are timp să ajungă sațietatea din burtă, în cap.”, a continuat specialistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News