Trucul inedit care te ajută să te răcorești în zilele toride de vară. Mihaela Bilic: „Dacă vreți să suportați mai ușor canicula, trebuie să faceți asta”

Data publicării:
Mihaela Bilic, cafea, captură video Pro TV
Descriere foto: Mihaela Bilic, cafea, captură video Pro TV

Mihaela Bilic a dezvăluit un truc care te ajută să te răcorești pe timp de caniculă.

Vara aduce cu sine temperaturi ridicate, iar canicula devine un adevărat test de rezistență pentru mulți dintre noi. În încercarea de a găsi soluții eficiente pentru a face față căldurii toride, mulți dintre noi alegem să ne răcorim fața folosind ventilatorul sau evantaiul. Însă, există un truc inedit și surprinzător care te poate ajuta să suporți mai ușor temperaturile ridicate ale verii. Medicul nutriționist Mihaela Bilic oferă un sfat util pentru a suporta mai bine canicula: răcoriți-vă gâtul, în special ceafa. 

„Dacă vreți să suportați mai ușor canicula, răcoriți-vă gâtul/ceafa, mai degrabă decât fruntea/fața. Când ne topim de căldură avem tendința să folosim ventilatorul sau evantaiul în zona feței. Ca să vă răcoriți eficient, aerul rece trebuie să fie orientat, culmea, spre ceafă!

La baza gâtului există o zonă termosensibilă care transmite întregului organism informațiile despre căldură. Ni se pare că e mai cald, dacă ne este cald la gât. Ăsta este motivul pentru care purtăm iarna fular. Iar cei care stau în saună și țin în jurul gâtului un prosop, o fac ca să reziste mai bine la căldură. Nu în ultimul rând, pălăriile pentru copiii care merg la plajă au o prelungire care le acoperă gâtul și umerii, cu rol împotriva insolației”, a spus medicul nutriționist Mihaela Bilic, pe pagina sa de Facebook.

Te-ar putea interesa și: Ce se întâmplă în corpul tău dacă devii vegetarian. Mihaela Bilic: „Toate studiile au arătat”

Cum putem trece mai ușor peste zilele toride de vară

Pentru a face față mai ușor temperaturilor ridicate, medicul nutriționist Mihaela Bilic oferă câteva sfaturi anti-caniculă.

„Iată câteva sfaturi anti-caniculă:

- Dacă aveți părul lung, e recomandat să-l strângeți într-o coadă sau într-un coc, ca să vă dezgoliți ceafa.

- Dacă folosiți șervețele umede, ștergeți mai ales gâtul/ceafa, prin evaporarea apei și alcoolului se crează o senzație de răcorire.

- Purtați pălărie, este un accesoriu chic și un instrument util pe timp de vară, borurile ei protejează și umbresc nu doar fața, dar și zona posterioară a gâtului. Și lângă pălărie, puneți un evantai, merg bine împreună!”, a mai precizat medicul nutriționist Mihaela Bilic.

Te-ar putea interesa și: Mihaela Bilic, salată delicioasă de pepene roșu și telemea: „Este o combinație irezistibilă care trebuie încercată”

Băutura care ne hidratează cel mai bine vara, pe caniculă

Nu este nici apa și nici sucul! Ei bine, băutura care ne hidratează cel mai bine vara, pe caniculă este laptele. Potrivit medicului nutriționist Mihaela Bilic, laptele conține glucide, proteine și grăsimi, care ajută ca apa să stea în organism mai mult timp, fiind astfel o alegere perfectă pentru hidratare în perioadele cu temperaturi ridicate.

„Ce hidratează cel mai bine pe timp de caniculă? Nu apa, nu sucul, ci, nu o să credeți, laptele. Și dacă este varianta de lapte fermentat, adică Sana, Chefir, lapte bătut, cu atât mai bine, pentru că are și efect probiotic.

Se vede că gramele, puține câte sunt, de glucide, proteine și grăsimi din lapte țin mai bine apa în organism. Ea este folosită mai bine. Nu mai vorbim de minerale. Laptele are și 87% apă, iar în lapte avem și un strop de sare. Așa că, pe caniculă, dacă vreți să fiți bine hidratați, consumați lapte din plin”, a spus medicul nutriționist Mihaela Bilic, pe pagina sa de Facebook.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel