Cântăreţei de muzică country Dolly Parton i-a fost oferită de două ori Medalia Prezidenţială a Libertăţii de către administraţia Trump, însă aceasta a avut un răspuns care a șocat pe toată lumea.
Trump i-a oferit lui Dolly Parton Medalia Libertăţii, însă artista a refuzat-o.
"Nu am putut să o accept pentru că soţul meu era bolnav", a povestit ea pentru "Today" într-un interviu difuzat marţi. "Şi apoi mi-au oferit-o din nou, dar nu puteam călători din cauza COVID", a explicat ea.
La sfârşitul lunii noiembrie, publicul a aflat că legenda muzicii country nu deţine încă o Medalie, când moderatorul de televiziune Stephen Colber l-a întrebat pe fostul preşedinte Barack Obama de ce nu i-a oferit una.
Obama a admis că aceasta fost o greşeală şi că a crezut că artista deţinea deja o Medalie Prezidenţială a Libertăţii, însă a promis că vorbi despre acest subiect cu Joe Biden, potrivit Agerpres.
Parton a precizat că biroul lui Biden a contactat-o în această privinţă, însă acum ezită dacă să primească sau nu medalia.
"Acum simt că, dacă o accept, fac politică, aşa că nu sunt sigură", a mărturisit artista, care a împlinit 75 de ani pe 19 ianuarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News