Tudor Chirilă s-a arătat a fi extrem de revoltat pe un fan care l-a fotografiat pe ascuns în metrou.
Tudor Chirilă a stârnit un val de reacții în mediul online, după ce a publicat un mesaj neașteptat la adresa unui fan. Concret, acesta a găsit o fotografie în mediul online realizată de unul dintre admiratorii săi, în care solistul era în metrou. Se pare că gestul de a fi fotografiat pe ascuns l-a deranjat teribil pe juratul de la Vocea României, care și-a exprimat nemulțumirea pe pagina personală de Facebook. Dacă unele voci au susținut reacția neașteptată a artistului, foarte multe nu au fost de partea sa și l-au pus la zid pentru reacția avută.
„Ce-mi plac mie oamenii care fac poze pe ascuns. Mă omor după ei #lipsaeducatie”, a fost reacția lui Tudor Chirilă în mediul online.
Te-ar putea interesa și: Tudor Chirilă, mesaj controversat: „Să fii lovit în școală de către un profesor nu indigna pe nimeni”
„Cam trist, domnul actor! Copila nu e vinovată de indispoziția matale. În rest, cam ațos și asta nu e de bun augur pentru un așa talent. Răbdare.”
„Oribil! Fanii sunt buni doar când plătesc bilete, nu când se bucură să te vadă în public pe gratis.”
„Ți-ai trăit toată viața-n showbiz și tot nu ți-ai înțeles condiția.”
„Și ni se urca la cap și faima! Domnișoara e fericită că e în același metrou cu dumneata! Ca să nu mă atacați cumva că vă tutuiesc!”
„Dacă lipsa educației ar consta doar în astfel gesturi, ar fi mai bine la noi în țară.”
„Dacă așa reacționezi tu la apreciere… poate nu meriți”, au fost doar câteva dintre comentariile negative primite de Tudor Chirilă de la fani.
Aceasta nu a fost singura situație de acest gen prin care trecut cântărețul. La scurt timp după ce s-a coborât din mijlocul de transport în comun, Tudor Chirilă a fost asaltat din nou de fanii săi, care i-au cerut de această dată permisiunea pentru a se fotografia alături de el. Se pare însă că nici așa acesta nu s-a lăsat înduplecat, întrucât consideră acest gest a fi unul pur și simplu „oribil”. Nu este deloc potrivit să asaltezi un om pe stradă pentru a-i cere să te fotografiezi cu el, consideră Tudor Chirilă. În final, artistul s-a arătat a fi revoltat de lumea în care trăim și de educația tinerilor din ziua de astăzi, care i se pare total nepotrivită.
„Voiam doar să vă spun atât. Mă aflu pe stradă și m-am oprit să butonez ceva la telefon și să dau un mesaj și uite ce s-a întâmplat. Vin niște tineri la mine și au făcut chestia asta oribilă. Mi-au cerut voie să facă o poză cu mine. Deci așa ceva…Doamne, oribil.
Acestor tineri li s-a părut normal, incredibil! Sunt atât de șocat de demența lor încât o să fac o poză cu ei. Mai sunt și tineri din ăștia, total rari, razna, distruși, demenți care îl văd pe om pe stradă și vin și îi cer să facă poze cu el. Doamne, Dumnezeule, în ce țară trăim?”, a spus artistul pe Facebook, potrivit cancan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News