Tulpina Delta COVID-19: Primul caz de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iași; Pacientul este la Terapie Intensivă

Data publicării:
enriquelopezgarre , pixabay
Descriere foto: enriquelopezgarre , pixabay

Un bărbat din municipiul Paşcani se află la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase "Sf. Parascheva" din Iaşi, după ce analizele de laborator au confirmat că acesta este infectat cu tulpina Delta a noului coronavirus.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Florin Roşu, a declarat că bărbatul din Paşcani nu este vaccinat şi că în prezent este internat în stare gravă la Terapie Intensivă, potrivit Agerpres.

"El ar fi luat contact cu mai multe persoane din aceeaşi familie. Direcţia de Sănătate Publică a efectuat imediat o anchetă epidemiologică, au identificat toţi contacţii, iar focarul a fost ţinut sub control. (...) Pacientul nu era vaccinat, a dezvoltat o formă severă de COVID-19, dar, datorită îngrijirii primite în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase în Terapie Intensivă cu ajutorul unei echipe interdisciplinare, evoluţia pacientului este una favorabilă. Urmează ca în scurt timp să fie externat din Terapie Intensivă", a declarat Florin Roşu. 

COVID-19. Bilanț 7 iulie


Până astăzi, 7 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.090 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 


1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați. 


În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 60 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 34.098 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 06.07.2021 (10:00) – 07.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 77 decese (40 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeş, Arad, Cluj, Iaşi, Maramureş, Mureș, Neamț, Prahova şi Municipiul Bucureşti.


75 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.


Astfel, 2 dintre acestea s-au produs în luna mai 2020, 1 în luna iulie 2020, 1 în august 2020, 3 în septembrie 2020, 5 în octombrie 2020, 18 în noiembrie 2020, 18 în decembrie 2020, 13 în ianuarie 2021, 5 în februarie 2021, 7 în martie 2021 și 2 în aprilie 2021, în județul Argeş, Arad, Cluj, Iaşi, Mureș, Neamț şi Municipiul Bucureşti.


Dintre cele 77 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani,  1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 17 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

74 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 376. Dintre acestea, 56 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.429.482 de teste RT-PCR și 1.534.646 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.304 teste RT-PCR (7.786 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.518 la cerere) și 12.162 de teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 1.820 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 684 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.139 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 39 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 244 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 478 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel