Un creier sănătos? Specialiștii ne dau câteva sfaturi

Data publicării:
creier, foto unplash
Descriere foto: creier, foto unplash

Mulți dintre noi, în perioada pandemiei, ne confruntăm cu stări diferite la nivelul psihicului și fizicului. Însă specialiștii ne învață cum să avem un echilibru între minte, trup și suflet.

Depresia și-a pus amprenta în viețile noastre, încă de dinaintea pandemiei covid-19. Stările de oboseală, stresul și lipsa joburilor au făcut ca organismul nostru să nu mai dea randament. Bolile de inimă sunt la zi, iar pentru majoritatea oamenilor, factorii care duc la un stil de viață sănătos sunt deja inexistenți.  

Potrivit newscentist  specialiștii ne dau câteva sfaturi pentru îngrijirea și menținerea sănătății interioare și exterioare. 

Oamenii de știință sunt de acord că cel mai corect mod de a proteja sănătatea creierului este prevenția. Persoanele care adoptă obiceiuri sănătoase , au șanse mari de a evita problemele, care pot apărea în orice clipă. 

"Trebuie să ne păstrăm calmul, să avem o dietă sănătoasă. Somnul  este foarte important în această perioadă, acesta ne ajută să ne recuperăm, iar exercițiile fizice nu trebuie să lipsească din programul nostru zilnic", a  declarat psihologul Kimberley Wilson pentru New Scientist. 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Florentina Arcu | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel