Antonia, fosta soție a lui Andrei Ștefănescu, a dezvăluit motivele pentru care a plecat din lumea televiziunii, cu ce se ocupă acum, după divorțul de fostul șot, dar și în ce relații a rămas cu acesta.
Andrei Ștefănescu și Antonia au avut o frumoasă relație de iubire timp de șapte ani, însă în urmă cu aproape patru ani cei doi au decis să meargă pe drumuri separate. Cu toate acestea, au rămas în relații bune, mai ales că au împreună un băiețel și vor ca acesta să nu simtă lipsa mamei sau a tatălui.
Fosta soție a cântărețului a lucrat la Kanal D ca reporter, însă după aproximativ un an și jumătate a decis să spună adio televiziunii și să se reorienteze. Acum, Antonia a găsit un alt domeniu în care să activeze, cel al imobiliarelor.
Într-un interviu pentru Fanatik, ea a explicat că inițial nu voia să plece din televiziune, ci doar să mai aibă un job part time pentru a face mai mulți bani, însă după interviul pe care l-a avut la actualul loc de muncă a decis să facă schimbarea.
„Mi-am schimbat locul de muncă, după ce am fost cam un an și jumătate la Kanal D. Acum sunt la o firmă dezvoltatoare. S-a încheiat cu televiziunea. În termenii actuali sunt asistent manager la o firmă care se ocupă cu dezvoltare imobiliară.
S-a nimerit pur și simplu jobul acesta printr-o vecină care a plecat din țară! Eu inițial voiam ceva part time pe lângă ce făceam la Kanal, ca să mai fac un ban.
Dar am venit la interviu și am rămas. Am zis să fac schimbarea, că nu mi-a ieșit în cale degeaba. Sunt la program acum ce-i drept, cu toate astea, e mai bine din toate punctele de vedere. (...) Când s-a ivit așa neașteptat, de nicăieri, am zis că e clar pentru mine și mai bine să nu fug de schimbare. Sunt încântată de alegerea făcută”, a spus Antonia, fosta soție a lui Andrei Ștefănescu, pentru Fanatik.
Chiar dacă au divorțat în 2020, Andrei Ștefănescu și Antonia au rămas în relații bune. Cei doi se preocupă de creșterea băiețelul lor și se consultă reciproc atunci când cel mic are nevoie de haine, rechizite sau alte lucruri.
„La noi mereu a fost la libera înțelegere, stăm cu el fiecare în funcție de timpul pe care îl avem liber și mereu ținem cont de ce vrea Ayan! Doamne ajută, este totul bine! Chiar tot ce ține de Ayan se vorbește până și ce haine, șosete și alte lucruri trebuie luate! Acum cu școala, rechizite și alte lucruri.
Mă ajută foarte mult Andrei, acum de când mi-am schimbat locul de muncă, asta pentru că nu mai am atât de mult timp liber ca înainte. În timpul săptămânii nu reușesc să ajung eu mereu să-l iau de la școală și merge el. Ne susținem! Facem puștiul fericit!”, a mai precizat Antonia pentru sursa citată.
Citește și: Andrei Ștefănescu și Antonia, la 6 luni după divorț. Cum se înțeleg cei doi: „Încă îi mai pregătesc masa”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News