Oana Roman a dezvăluit unde și când va fi înmormântată mama sa, Mioara Roman.
Mioara Roman s-a stins din viață, după ce a făcut stop cardio-respirator, la azilul din Snagov, unde era cazată. Moartea fostei soții a lui Petre Roman a lăsat multă durere în urma sa. Acum, familia regretatei Mioarei Roman se pregătește de înmormântare.
În urmă cu puțin timp, Oana Roman a publicat un mesaj pe rețelele de socializare, acolo unde a dezvăluit când și unde va fi înmormântată mama sa.
„Pentru toți cei care vor să își ia rămas bun de la mama.Va fi depusă mâine, duminică, 25 februarie, la ora 14:00, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, strada Cavafii Vechi, nr 6. Slujba de înmormântare va avea loc la aceeași biserică, luni, 26 februarie, ora 14:00. Înmormântarea va avea loc după slujbă, la cimitirul Reînvierea, strada Reînvierii nr.4” , a scris Oana Roman pe rețelele de socializare.
Gabriela Lucreția este cea care se ocupă de înmormântarea Mioarei Roman. Supranumită și „Regina întunericului”, Gabriela Lucreția a declarat că Oana Roman se aștepta la această veste, încă de când au apărut primele probleme de sănătate ale Mioarei Roman.
„Am vorbit în detaliu absolut tot cu Oana despre înmormântarea mamei ei încă de când medicii i-au spus că mai are 10 la sută șanse să supraviețuiască. Am stabilit absolut tot, Oana a venit la mine la firmă și am pus la punct tot, șase ore am stat împreună și am discutat. Ea mi-a cerut să fie un eveniment decent, organizat însă la superlativ, cu fast, pentru că doamna Mioara a fost o personalitate impozantă', a declarat Gabriela Lucuțar, pentru Click!.
Totodată, femeia a precizat că Oana Roman a solicitat ca mama sa să fie condusă pe ultimul drum într-o limuzină de lux și să fie înconjurată de flori albe. Totodată, la finalul slujbei, familia Mioarei Roman va împărți pachete la oamenii nevoiași.
„Oana și-a dorit cel mai mult ca eu să o fac frumoasă pe mama ei pe ultimul drum, pentru că a fost o femeie frumoasă. Îi vom face un procedeu care se numește tanatoestetică funerară, o procedură de reconstrucție. Pentru funeralii, Oana a solicitat foarte multe flori albe, un munte de flori albe, se vor împarți foarte multe pachete pentru persoanele nevoiașe. Va fi dusă cu o limuzină de lux, iar slujba va fi oficiată de patru preoți', a adăugat ea pentru sursa citată mai sus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News