UNITER, mesaj de susținere pentru Maia Morgenstern: Orice formă de rasism este intolerabilă

Data publicării:
Maia Morgenstern, sursa foto Instagram
Descriere foto: Maia Morgenstern, sursa foto Instagram

Uniunea Teatrală din România - UNITER îşi exprimă îngrijorarea şi revolta cu privire la situaţia teribilă cu care a fost şi este confruntată artista Maia Morgenstern, actriţă de prim rang a teatrului românesc şi director al Teatrului Evreiesc din Bucureşti, se arată într-un comunicat postat pe site-ul uniunii.

"Orice formă de rasism este intolerabilă", apreciază UNITER şi precizează că s-a adresat în mod oficial organelor de specialitate pentru declanşarea unei anchete specifice acestui tip de atacuri rasiale.

"Având în vedere escaladarea situaţiei cu care s-a confruntat doamna Morgenstern, de la replici antisemite la mesaje de ameninţare, Senatul UNITER - reunit în şedinţă de urgenţă - a hotărât să se adreseze în mod oficial organelor de specialitate pentru a declanşa o anchetă specifică acestui tip de atacuri rasiale care nu sunt conforme cu Constituţia şi legile din România", se mai arată în comunicat.

"Apreciem şi solidaritatea în această privinţă a colegilor noştri din teatrele din întreaga ţară şi a managerilor lor", afirmă UNITER.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui tânăr în dosarul privind ameninţările cu moartea primite de actriţa Maia Morgenstern, notează Agerpres.

Potrivit Parchetului, tânărul respectiv este acuzat de săvârşirea infracţiunii de ameninţare, cu circumstanţe agravante, "pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică". 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel