Valentin Teodosiu: ”Vladimir Găitan şi-a dorit să joace până în ultima secundă”

Data actualizării: | Data publicării:
Kyle Head, foto unplash
Descriere foto: Kyle Head, foto unplash

Vladimir Găitan şi-a dorit, ca toţi actorii de altfel, să joace până în ultima secundă şi, dacă se poate, să moară pe scenă, în glorie.

Actorul Valentin Teodosiu a declarat marţi, pentru AGERPRES, că Vladimir Găitan şi-a dorit, ca toţi actorii de altfel, să joace până în ultima secundă şi, dacă se poate, să moară pe scenă, în glorie.

El a spus că în ultima perioadă nu a mai putut să vorbească cu Găitan deoarece acesta era bolnav şi nu s-au mai putut întâlni.

"Eu ştiu doar cât a suferit, nu cât a reuşit să lupte cu boala, pentru că a suferit şi a luptat o viaţă, peste 35 de ani a luptat cu boala necruţătoare - cancerul limfatic. Şi-a dorit să trăiască, şi-a dorit să revină pe scenă, dar, cam de un an, un an şi ceva, nu am mai vorbit cu el, pentru că ne-a despărţit viaţa, faptul că nu a mai jucat; noi am jucat împreună peste 16 ani piesa "Poker" la Teatrul de Comedie, cu George Mihăiţă, Simona Stoicescu şi cu mine, o piesă care s-a jucat cu casa închisă, un mare succes. La un moment dat, când a spus că nu mai poate să joace, să nu-l mai programeze la spectacole, a spus că totuşi "Poker"-ul poate să-l joace, pentru că-i este mai uşor. Şi-a dorit, ca noi toţi, ca toţi actorii, să joace până în ultima secundă, dacă se poate să moară pe scenă, în glorie", a spus Valentin Teodosiu, potrivit Agerpres

Teodosiu a precizat că fostul său coleg era un om dur, aceasta venind din profesionalismul cu care era obişnuit.

"Ca om era puţin cam dur, asta venea din seriozitate, din profesionalism, care era uneori prea exagerat. Dar era un om bun, încuraja talentele. Era puţin cam dur, spunea lucrurilor pe nume - asta nu ştiu cât este de bine - dar din punct de vedere profesional era bine, pentru că spunea ce simţea şi ce credea şi nu accepta de la colegi, mai tineri sau mai bătrâni, întârzieri sau alte chestii. Era dur şi probabil că avea dreptate", a afirmat actorul, potrivit Agerpres

El a amintit că Vladimir Găitan are o familie frumoasă, băiatul său, care trăieşte la Londra, încercând să-l ducă pentru tratamente la medicii de acolo.

"Are o familie frumoasă, un băiat care trăieşte la Londra şi care a vrut să-l ia acolo, crezând că poate să facă cine ştie ce minuni medicina londoneză. Nu-i aşa, şi noi avem medicii noştri, mari şi a preferat să rămână aici. Dar sigur că boala i-a evoluat, i-a produs necazuri şi apar alte boli care derivă din boala iniţială. Ştiu că s-a chinuit enorm, din păcate. El se pare că a contactat boala după accidentul de la Cernobîl, când se afla la mare. El a bănuit că la mare a contactat acest cancer limfatic", a mai spus Valentin Teodosiu, relatează Agerpres. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Florentina Arcu | Categorie: Cinematografie


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel